O nouă specializare pentru studenți: Nutriție și dietetică

de |

Vara anului universitar 2017 – 2018 aduce o nouă specializare pentru absolvenții de liceu care se înscriu la facultate. Este vorba de specializarea: Nutriție și dietetică. Acest program, Nutriție și dietetică, este acreditat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și va fi inclusă în programul Facultății de Medicină și Farmacie. Studiile…

Ce poți face în săptămâna 16 – 22 ianuarie?

de |

Ce evenimente se petrec săptămâna aceasta, 16 – 22 ianuarie 2017, în Oradea? Ghid Local Oradea îți recomandă câteva dintre cele mai frumoase evenimente care vor avea loc în săptămâna 16 – 22 ianuarie 2017. Expoziție: Deceniile roșii. Vizitele lui Dej și Ceaușescu în Bihor Muzeul Cetății și Orașului Oradea organizează, în perioada 22 noiembrie 2016 – 31 ianuarie 2017,…

Obiectivele OTL pentru anul 2017

de |

În data de 12 ianuarie 2017, prin intermediul unei conferințe de presă, Csuzi Istavan (directorul OTL), Romeo Nica (directorul economic) și Pop Viorel Mircea (directorul tehnic) au prezentat activitatea companiei de transport din anul 2016, din punct de vedere economic și tehnic. De asemenea, aceștia au enumerat și obiectivele mari stabilite pentru anul 2017. Cam așa a…

Abonamente de parcare online pentru orădeni

de |

Orădenii pot opta pentru abonamente de parcare achiziționate în mediul online. Primăria Municipiului Oradea pune la dispozițiea cetățenilor opțiunea de a ne face abonamente de parcare pentru autoturisme în mod virtual. Pentru a beneficia de acest lucru, apasă AICI. Prin acest serviciu se pot elibera abonamente pentru parcările publice, cu excepția celor de domiciliu. Astfel, există…

De unde a pornit superstiția vineri 13?

de |

Astăzi este o zi de vineri 13. Cel mai probabil majoritatea dintre noi am auzit de superstiția care planează în jurul acestei combinații: vineri și 13. De unde vine superstiția de vineri 13? Așa zisa triskaidekafobie, sau fobia de numărul 13, alături de ziua de vineri ar fi apărut ca urmare a existenței mai multor asocieri cu evenimente neplăcute…

Domnul Silaghi Teodor Ionel, Antrenor Emerit

de |

Antrenorul Clubului sportiv Basti BOX Salonta, Silaghi Teodor Ionel, a fost numit „Antrenor Emerit” pentru sacrificiu, performanță, o experiență de 50 de ani în arta boxului și pentru faptul de a susține comunitatea salontană prin aducerea de noi performanţe naţionale şi internaţionale în acest sport. „Cabinetul Ministerului Tineretului şi Sportului în conformitate cu Ordin 1316/21.12.2016 privind acordarea…

Ce poți face în weekendul 13 – 15 ianuarie 2017?

de |

Dorim să te ținem la curent cu unele dintre cele mai frumoase și importante evenimente din orașul Oradea. De aceea, prin intermediul Ghid Local Oradea, îți recomandăm câteva dintre cele care urmează să aibă loc weekendul acesta, 13 – 15 ianuarie 2017. Tu ce faci în weekendul 13 – 15 ianuarie? Expoziție: Deceniile roșii. Vizitele lui Dej și…

Un premiu business la nivel european pentru Qubiz?

de |

Qubiz este o firmă de IT cu sediul principal în Oradea, dar prezentă și la Cluj, care de-a lungul timpului s-a bucurat de rezultate demne de European Business Awards. Voi ce părere aveți? Echipa Qubiz și-a propus anul trecut o nouă provocare: aceea de a ajunge într-o fază cât mai avansată la concursul The European…

Un monument dedicat pompierilor

de |

Suntem parcă obișnuiți să gândim că, în caz de urgență, cineva ne va salva, cineva va forma numărul 112 pentru ca, mai apoi, o echipă specială să facă slalom printre mașini cu scopul de a ne ajuta să scăpăm din situațiile grave în care suntem prinși. Pentru a le recunoaște meritele, mai demult, prin 1996, a fost…

Din februarie studenții circulă gratis cu trenul

de |

Conform celor spuse de Ministrul Educației, Pavel Năstase, începând cu data de 1 februarie 2017 studenții vor putea circula în mod gratuit cu trenul în țară, la clasa a II-a. Pentru a ne bucura de această gratuitate, vă recomandăm dragi studenți, dar nu numai, să colindați meleagurile bihorene, ba chiar să mergeți dincolo de aceste pământuri, întocmai…