Un mic dejun sățios la Rewine Bar?

de |

Dorești să servești un mic dejun sățios într-un mediu plăcut, liniștit? Rewine Bar poate fi o soluție în acest sens. Din martie 2016, Rewine Bar invită toți iubitorii vinului și al bunului gust să-i calce pragul. Bineînțeles, porțile sunt larg deschise de luni până vineri, începând cu ora 08:00, pentru ca cei care doresc să servească un…

Invitații speciali de la Green Pub

de |

În Green Pub, finalul anului 2016, dar și începutul lui 2017, a fost presărat cu multe petreceri. Fapt ce ne face să credem că și acest an va fi unul asemănător. Iar, din surse sigure vorbind, vă anunțăm că lunar în acest local vor poposi invitați speciali mereu gata să îi facă pe cei prezenți…

Propriul eveniment cultural la Saloanele de carte R&R

de |

După cum știm deja, nu demult s-au deschis două Saloane de carte R&R: în Cetatea din Oradea și pe strada Republicii, numărul 22. Aceste librării-cafenele sunt gazdele mai multor evenimente organizate de echipa salonului dar, bineînțeles, aici îți poți pregăti și tu propriul eveniment cultural. Având în vedere că sunt două spații apreciate și potrivite…

Rewine bar la ceas aniversar

de |

La aproape un an de la inaugurare, după multe degustări și evenimente reușite la care au participat foarte mulți orădeni pasionați de vinuri de calitate, Rewine Bar își rezervă dreptul de a se considera un local cu totul deosebit. Cei care i-au călcat pragul au descoperit, pe lângă atmosfera plăcută și personalul profesionist gata în orice…

Februarie și martie la Ristretto

de |

Sunteți curioși să aflați ce mai e nou pe la Ristretto? Noutatea o constituie evenimentele cu care continuă să ne suprindă plăcut acest local. Începând cu expoziția foto realizată de Chris Devour și cu spectacolul de magie realizat de iluzioniștii Eduard și Bianca, Close Up Magic, la Ristretto s-a dat startul unui val de evenimente…