Bihorul, izvor de sănătate – Băile Tinca

de |

Județul Bihor este renumit pentru Băile Felix, cea mai mare stațiune balneoclimaterică de interes național din România, dar este binecuvântat de natură și cu alte oaze de unde izvorăsc ape termale și minerale binefăcătoare. Îți prezint astăzi povestea unei stațiuni turistice de interes local, Băile Tinca.

Localitatea Tinca se află la o distanță de 37 km de Oradea, în zona de câmpie, pe malul drept al Crișului Negru. Accesul se face pe E671, drum ce leagă Oradea de Arad, iar în localitatea Leș se virează la stânga pe drumul județean 792A. Există și posibilitatea folosirii curselor regulate de autobuz Oradea-Tinca.

Apă minerală ca-n Vichy, Franța

  • Principalul factor de cură este apa minerală bicarbonatată, calcică, magneziană, sodică și carbogazoasă, în stațiune existând trei izvoare.
  • Apele cu proprietăți curative au fost descoperite în anul 1884, prin „Sonda Veche”, ale cărei ape continuă să curgă și astăzi, de la o adâncime de 270 m. Tot atunci apar și primele bazine și baze de tratament.
  • Buletinul de analiză a apei demonstrează că apele de la Tinca au aceleași proprietăți și compoziție ca apele minerale de la Vichy, Franța.

Tratament la Tinca

Experiența celor peste 130  de ani de existență demonstrează că apele de la Tinca pot fi de mare ajutor în cazul mai multor afecțiuni: ale aparatului locomotor, ale sistemului digestiv, de la gastrită cronică hiperacidă la constipație cronică și afecțiuni hepato-biliare, diabet. Tot aici sunt tratate cu succes afecțiuni ale sistemului nervos periferic, ale sistemului cardiovascular ori boli profesionale.

Cura internă este posibilă datorită celor trei buvete care sunt amplasate în stațiune. Tot de la această sondă pornește și conducta care ajunge în afara stațiunii și deservește localnicii sau trecătorii care au auzit de apele binefăcătoare.

Cura externă se face într-o bază de tratament dotată cu vane cu apă minerală și instalații moderne de electro-termoterapie.

Astfel, dacă plănuiești să evadezi pentru o doză de sănătate, Bihorul îți oferă alternative dacă îți dorești să stai departe de agitația marilor stațiuni ori vrei să încerci altceva.

Link util: bailetinca.ro