Misterele Bihorului: Biserica scufundată din satul Izvoarele
Fiecare localitate are propria poveste, o legendă din trecut care s-a păstrat și a fost dată mai departe generațiilor viitoare. Astăzi, aceste povești încă sunt spuse de bătrânii satului. Uneori, faptele relatate sunt verosimile, alteori, spiritualitatea, superstiţiile locale dau naștere unor relatări pline de mister. Localitatea Izvoarele, comuna Viișoara, are o poveste pe cât de unică, pe atât de impresionantă. Te vor trece fiori pe șira spinării!
La prima vedere, mica așezare pare liniștită, în timpul zilei ulițele prăfuite sunt pustii, tinerii sunt la muncă, iar bătrânii stau în bătătură. Doar apa limpede a unui pârâiaș cântă aceeași doină trăgănată de o viață, șerpuind printre dealuri, la câțiva kilometri de vatra satului. Tocmai de acest izvor se leagă marele mister al localității.
O biserică și casele din jurul ei dispar în adâncurile pământului
Bătrânii povestesc că o adevărată catastrofă a avut loc în urmă cu aproximativ 500 de ani. Știu povestea de la bătrânii lor care, la rândul lor, știu povestea din strămoși. Aceștia povestesc cum, într-o noapte neagră, în timpul unei furtuni de proporții, o bisericuță catolică din lemn și casele din jur, cu tot cu garduri și acareturi, au fost trase în pământ. După puțin timp, legenda spune că de acolo a izvorât acest curs de apă, oamenii acelor timpuri interpretând că ar fi vorba de lacrimile celor care au fost înghițiți de o vâltoare de apă, noroi și pământ desprins de pe culmi.
Catastrofă sau pedeapsă?
Bătrânii de azi bănuiesc că cele relatate descriu scenariul unei catastrofe naturale, fiind vorba de o perioadă bogată în precipitații. Astfel, pământul fiind îmbitat cu apă de la ploile precedente, o nouă furtună puternică a provocat în acea noapte alunecări de teren de proporții, care au culminat cu incendiile produse de trăsnete. Cei superstițioși cred că este vorba despre o pedeapsă divină pentru păcatele grele care îi apăsau, iar iertarea putea veni doar prin pedeapsă. De asemenea, alte păreri spun că natura a fost cea care a cerut socoteală oamenilor pentru defrișările și săpăturile care au brăzdat adânc pământul din jurul sătucului.
Urmările misterioase
Viitura a distrus totul în cale: case, acareturi, grădini, oameni și animale și-au găsit sfârșitul în marea de nămol. De atunci, se spune că o dată la șapte ani, în acel loc, se poate auzi sunetul înfundat al clopotului care parcă plânge soarta bisericuței înghițite de pământ în acea noapte fatidică.
