Cetatea din Sâniob – o amintire a trecutului

de |

Cetatea din Sâniob – o amintire a trecutului

Cetatea din Oradea este un martor care ne aduce aminte de trecutul glorios al orașului de azi, de forța cu care a rezistat în fața invaziilor mongole și turcești. Dar aceasta n-a fost singura cetate medievală importantă de pe teritoriul actualului județ Bihor. Cetatea de la Sâniob a fost una dintre cele mai puternice cetăți medievale din județ, fiind și un punct vamal important al epocii. Fortificația a devenit ulterior și sediul sangeacului de Sâniob (diviziune administrativă otomană, district) în timpul existenței Pașalâcului de Oradea, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Date importante despre Cetatea Sâniob

Comuna Sâniob se află la doar 16 km distanță de un alt punct important pe harta evului mediu timpuriu, Cetatea Biharia, fapt care atestă apartenența acestor teritorii la voievodatul condus de Menumorut.

Asemenea Cetății Oradea, fortificația aparține perioadei renascentiste, fiind construită în secolul al XVI-lea. Încă din secolul al XI-lea, pe acest amplasament exista o mănăstire benedictină care, în Evul Mediu, adăpostea relicvele Regelui Ștefan al Ungariei, cetatea dezvoltându-se în jurul așezământului monahal.

Evenimente demne de amintit au loc în 1501, când domeniul abaţiei de Sâniob împreună cu mănăstirea și satele aparținătoare ajunge în posesiunea Ordinul Paulinilor și în anul 1600, când mănăstirea este ocupată în mod abuziv de protestanţii din familia Telegdy, care ucid toți călugării.

Pe ruinele cetății se află astăzi biserica romano-catolică din localitate și un conac construit în secolul al XVIII-lea, dar din cetatea propriu-zisă rămân vizibile până astăzi doar fragmente din bastioanele ce apărau odinioară fortificația.

Săpăturile arheologice recente au ca scop găsirea de dovezi care să redea așezarea circuitului turistic religios prin acordarea titlului de sanctuar diecezan de pelerinaj, datorită dovezilor deja existente care vorbesc despre existența unui important centru regional de pelerinaj al Sfintei Fecioare.