7 cascade din Bihor de o frumusețe rară
Cascadele sunt obiective turistice tot mai căutate în ultimii ani. Popularizarea unor cascade impresionante sau starea de calm generată de căderea de apă, răcoarea pe care o emană, adăpostul îmbietor al pădurilor seculare îi atrag pe iubitorii de natură mai ales în zilele toride.
Dacă și tu iubești cascadele, dar nu vrei să te îndepărtezi prea mult de casă, trebuie să știi că și județul Bihor are de etalat câteva căderi de apă fascinante, care abia așteaptă să fie descoperite și redescoperite!
- Cascada Boiului
O oază de liniște se ascunde la capătul din amonte al văii Boiului, o cădere de apă înspumată, de șapte metri înălțime, încununează acest colț de rai. Frumusețea locului este dată de acumularea de apă de la baza cascadei, înainte de a cădea în cel de al doilea prag. Pentru a ajunge la ea, se traversează satul Lorău, se urmează drumul forestier și se continuă pe o potecă.
- Cascada Iadolina
Este considerată una dintre cel mai cunoscute cascade din județul Bihor, nu impresionează prin înălțime, cât prin debit și frumusețe. Se află în zona Stâna de Vale, traseul nu este dificil, dar este lung (patru ore doar dus), iar mașinile cu garda la sol joasă ar putea fi puse în dificultate.
- Cascada Vadu Crișului
Mușchiul care îmbracă versantul amintește de celebra cascadă Bigăr, căderea de apă de la Vadu Crișului nefiind cu nimic mai prejos. Înaltă de nouă metri, aceasta impresionează prin căderea abruptă a apei direct în albia Crișului Repede, fiind vizibilă chiar și din tren în proximitatea haltei Peștera, pe linia Oradea – Cluj-Napoca.
- Cascada Bohodei
Situată pe valea Aleului, în inima Munților Bihor, căderea de apă măsoară 80 de metri înălțime, fiind cea mai mare cascadă din Munții Apuseni și una dintre cele mai frumoase din România. Farmecul acesteia este dat mai ales de căderea înclinată, în mai multe trepte. Punctul de plecare se află în satul Pietroasa.
- Cascada Evantai
Cu o cădere de apă în formă de evantai ce atinge zece metri înălțime, cascada ia naștere la căderea din ultimul izbuc al Galbenei, după ieșirea din subteran. Priveliștea este înălțătoare, iar în urma precipitațiilor abundente, cascada poate cădea în două brațe. Pentru a o admira, se urmează traseul circuitului Galbena, pornind de la cantonul Păuleasa.
- Cascada Săritoarea Ieduțului
Cascada se formează pe Valea Ieduțului și are o cădere de aproximativ 15 metri, producând un vuiet care parcă te invită să o descoperi. Accesul se face pe traseul ce pornește din Stâna de Vale și traversează Valea Iadului, traseul fiind nu atât lung, cât dificil prin urcușul pronunțat.
- Cascada Miss
Cu o impresionantă cădere de apă de aproximativ 25 de metri, Cascada Miss este una din atracțiile zonei Stâna de Vale. Înainte de prânz, razele soarelui se scaldă în cristalul apei dând naștere unui peisaj de poveste. Drumul a fost recent marcat cu punct albastru și necesită experiență, înaintarea fiind destul de anevoioasă.
Care este cascada care te-a impresionat?