Valea Iadului este locul cu nume apocaliptic, care amintește de infern, dar cu peisaje de basm, rupte parcă dintr-o bucățică a raiului ceresc. Situate la aproximativ 15 km distanță de Stâna de Vale, aceste meleaguri atrag tot mai mulți turiști prin frumusețea și farmecul Apusenilor. Odată ajunși aici, la poalele crestelor stâncoase încoronate cu păduri de smarald, cu toții se întreabă cum e posibil ca acest loc de poveste să poarte un nume cu rezonanțe atât de înspăimântătoare. Ei bine, localnicii cunosc povestea acestor locuri de la străbunii lor, iar explicațiile legate de renumele acestei zone impresionează pe oricine.
Se spune că natura nu a fost atât de darnică cu aceste locuri, mai cu locuitorii săi. Numele văii este consemnat pe majoritatea hărţilor austro-ungare din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea ca fiind Jad, din cauza puhoaielor de apă şi pagubelor produse de acestea, inundaţii serioase având loc în fiecare an. În anotimpurile ploioase, între versanţii Munţilor Pădurea Craiului şi ai Bihorului, de la Dealu Mare şi până în Bulz, unde întâlnea valea Crişului Repede, Iadul umplea valea sa modestă cu ape ce vuiau și clocoteau ca un potop, ieșind din matcă și distrugând gospodăriile, curmând vieţi omenești şi animale, semănând panică în rândul localnicilor greu încercați de furia naturii.
În jurul Văii Iadului plutește o aură de legendă. Locuitorii din timpurile de odinioară credeau că natura potrivnică este o pedeapsă divină, că Dumnezeu i-a pedepsit cu potop de ape din pricina răutății şi a îndepărtării oamenilor de valorile morale, cu scopul de a-i atenţiona şi de a îndrepta comportamentul lor. Această credinţă s-a păstrat peste generații, revenind în memoria locuitorilor mai ales în vremurile tulburi, accentuând totodată imaginea biblică a ceea ce poate reprezenta apocalipsa.
Dincolo de orice legendă, adevărul, realitatea de odinioară, dar și cea consemnată mai recent demonstrează că aceste locuri de poveste pot uimi nu doar prin frumusețea lor, ci și prin forța cu care se poate dezlănțui natura atunci când noi, turiștii, nu suntem acolo să o vedem.
