Povești cu clopote din Bihor (I)

de |

Povești cu clopote din Bihor (I)

În articolul anterior vă povesteam despre cum s-au folosit și în unele locuri se mai folosește clopotul pentru a transmite un mesaj. Azi dorim să vă prezentăm un fragment găsit în matricola botezaților și a căsătoriților din satul Spinuș. Aici, ni se relatează o invazie de lăcuste ce a avut loc in 1847 și modul în care au reacționat localnicii spre alungarea acestora. Acest fragment de istorie cu clopote din Bihor ne ajută să înțelegem mai bine rolul acestora în comunitățile din zona noastră.

În anul acesta (1847) în 12 august într-o zi de joc de la răsărit, după-masa pe la ora cinci, un grozav nor de lăcuste s-a abătut subit deasupra încât tot orizontul a fost acoperit și populația a fost cuprinsă de panică. Preotul din loc a dat poruncă să se tragă clopotele într-o ureche și cu alte mijloace au făcut larmă că toți oamenii să meargă în hotarul comunei să facă foc între porumb și gâu, că deodată fumul a acoperit tot hotarul. Rezultatul a fost că toată masa de lăcuste nu s-a lăsat în hotarul comunei Spinuș ci numai în hotarul comunei Ciuhoi Hoke și Nadar Telek, precum și pe pămânatul moșierului unde au stat câteva zile distrugând semănăturile.

Astă noapte a trecut în cea mai mare neliniște.

Ziua următoare din nou s-au tras clopotele, moșierul dănd poruncă birăului Ilieș, care a fost un om slăbănog și fricos să mâie poporul pentru alungarea lăcustelor. Asta nu a reușit. Clopotul n-a influențat asupra poporului. De aceea preotul a chemat credincioșii la biserică prin trasul clopotelor și îmbrăcat în odăjdii, cu patru prapori și a pornit o procesiune spre partea de sus a satului și poporul văzând aceasta nenorocire că nu este glumă, a venit în procesiune și mici și mari și bătrâni și au mers la dealul din sus de moara Pătcaș a traversat râul până la marginea hotarului, până în hotarul Ciuhoiunde lăcustele s-au coborât și au consumat tot porumbul verde.

Poporul a fost îngrozit iar preotul a șezut pe pământ și cu ceremonia bisericii orientale a rostit rugăciune de blestem rugându-se lui Dumnezeu să ajute poporul… și apoi poporul s-a ridicat în picioare cu preotul în frunte a năvălit asupra lăcustelor a lovit pentru a le omorî cu picioarele și a continuat ofensiva până când lăcustele au fost alungate din hotarul Ciuhoi astfel că în aceea zi s-a terminat cu lăcustele”.

Mărturia de față ne dezvăluie o altă utilizare a clopotelor.

Anume, folosirea lor în diferite procesiuni cum sunt cele de alungare sau blestemare a dăunătorilor sau pentru a aduce ploaia. În acest ultim caz, procesiunea se ține la biserică unde preotul se roagă lui Dumnezeu pentru a trimite ploaie, iar rugăciunea este acompaniată de glasul clopotului mic. Dacă nici după acest ritual nu plouă, se trece la pedepsirea clopotului fiindcă nu și-a îndeplinit rolul. Acesta este coborât din clopotniță și slobozit cu o funie într-o fântână sau în râul din sat, în așa fel încât corpul său să fie acoperit de apă.

Această procesiune se desfășoară astăzi fără cântece sau versuri rituale, dar presupunem ca ele au existat cu secole în urmă. Clopotul reprezenta un simbol al bunăstării unei comunități, fiind foarte scump de achiziționat, însă rolurile acestuia de mesager, orologiu, respectiv protector îl fact totodată indispensabil.

P.S. Pentru mai multe povești cu clopote din Bihor sau din trecutul județului vă invit să răsfoiți cartea domnului Titus Rosu, Însemnări și inscripții bihorene în două volume apărute în 1999.

Un articol scris de Sebastian Ciceu.

Foto: Tudor Vâșcan – Photographer