Ce poți face în săptămâna 6 – 12 februarie?

de |

Ce evenimente se petrec săptămâna aceasta, 6 – 12 februarie 2017, în Oradea? Ghid Local Oradea îți recomandă câteva dintre cele mai frumoase evenimente care vor avea loc în săptămâna 6 – 12 februarie 2017. Proteste în Piața Unirii 1 – 7 februarie 2017 Orădeni! Bihoreni! Români! Veniți la protest în Piața Unirii! Iată programul pentru perioada următoare, 1…

Concert simfonic „văzut prin ochii” unui spectator tânăr

de |

Filarmonica de Stat Oradea, locul unde operele marilor muzicieni prind viață, a găzduit şi de data aceasta un concert simfonic, alături de doi invitați speciali. Sala pregătită de spectacol îşi aşteaptă invitaţii și iubitorii de muzică clasică. La ora stabilita, 19:00, luminile din sala se sting, lăsând spectatorii în întuneric, pentru a se concentra asupra scenei.…

Palatele orașului Oradea

de |

Palatele orașului Oradea sunt destul de multe din punct de vedere numeric și, cel mai important, acestea surprind frumusețea imaginației pusă în practică de arhitecți care au trăit în acest oraș. Așadar, ne-am gândit că ar fi util și interesant să vă prezentăm, pe scurt, câteva dintre palatele orașului nostru și care, restaurate sau nu,…

Călătorii cu trenul la preț redus dacă ai Cardul TrenPlus

de |

CFR Călători oferă o nouă opțiune prin intermediul căreia călătorii vor beneficia de 25 % reducere, clasa I sau clasa a II-a, și anume cu ajutorul Cardului TrenPlus. Conform unui comunicat de presă trimis de reprezentanții CFR Călător, „în baza acestui card, TrenPlus, pot fi cumpărate bilete pe orice rută, la trenurile InterRegio sau Regio, clasa…

Ce poți face în weekendul 3 – 5 februarie 2017?

de |

Dorim să te ținem la curent cu unele dintre cele mai frumoase și importante evenimente din orașul Oradea. De aceea, prin intermediul Ghid Local Oradea, îți recomandăm câteva dintre cele care urmează să aibă loc weekendul acesta, 3 – 5 februarie 2017. Tu ce faci în weekendul 3 – 5 februarie? Proteste în Piața Unirii: 1 – 8…

Al tău farmec, de Maria Paralunga

de |

Maria Paralunga a decis să intre în concursul Oradea scrie…, cu poezia Al tău farmec. Așadar, Al tău farmec, de Maria Paralunga… Al tău farmec Prin gânduri și prin vise Te văd, te cânt și te iubesc. Oradea – idealuri promise Al plaiului mit pitoresc. Te-am îndrăgit și te cânt cu bucurie, Pentru că ești un freamăt de izvor…

Numărul celor care au protestat aseară în România

de |

Conform mai multor site-uri de știri din toată țara, numărul celor care au protestat în seara de 1 februarie 2017 în România a ajuns la circa 300.000 de oameni, din 50 de orașe. Astfel, printre cei care au protestat se numără și: Alba Iulia – 4.000 de persoane Arad – 3.000 de persoane Bacău – 6.000 de…

50% reducere pentru elevi și gratuit pentru studenți

de |

Începând cu ziua de astăzi, 1 februarie 2017, studenții români și străini înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă vor circula gratuit cu trenul, iar elevii vor beneficia de o reducere de 50%. Călătoria gratuită este valabilă la toate categoriile de trenuri, Regio și InterRegio, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, indiferent de…

Turismul sustenabil și ghidul de turism la Oradea

de |

În curând, în perioada 19 – 21 februarie 2017, va avea loc conferința națională a ghizilor de turism din România unde se va aborda tema: Turismul sustenabil și ghidul de turism din România. Conform Organizației Mondiale a Turismului, OMT, anul 2017 a fost proclamat ca fiind Anul Internațional pentru Turismul durabil, motiv pentru care cele 12 asociații ale…

Post Scriptum, de Alex Toma

de |

Oradea ne încântă cu tot mai mulți oameni care doresc să se exprime și prin intermediul poeziei. Cel puțin, sigur Alex Toma face parte din această categorie. Așadar, vă invităm să citiți poezia Post Scriptum, de Alex Toma. Post Scriptum Unde ești tu, oraș drag? Stau singur și aștept pe prag Căldura ta a plecat, Mă gândesc la…