Luna martie marchează debutul primăverii, un anotimp care ocupă un loc special în cultura românilor de ieri și de azi. Primăvara este simbolul renașterii, al speranței, iar vechii români au lăsat ca zestre spirituală o serie de obiceiuri și tradiții specifice, de la care Bihorul nu se dezice.
- Mărțișorul
Îl găsim în preajma primelor zile de primăvară pe toate tarabele, în diverse forme și mărimi. Acest mic obiect simbolic este oferit cadou în prima zi a lunii martie, în jurul său creându-se diverse legende.
Una dintre legende vorbește despre un voinic care a eliberat Soarele, iar sângele vărsat în luptă pe zăpada albă ar fi inspirat oamenii care i-au adus tânărului un omagiu împletind un fir roșu și unul alb. O altă legendă vorbește despre cele două fire împletite, alb și roșu, ca simbol al luptei dintre iarnă și primăvară.
Odinioară, mărțișorul propriu-zis era confecționat din diverse materiale: pietricele, lut, ceramică, lemn, monezi, iar în unele părți ale Bihorului băieții culegeau flori de primăvară pe care le legau cu șnurul alb-roșu și le ofereau fetelor.
- Jocul Lioarelor
Dincolo de tradiția mărțișorului, întâlnită în toate zonele folclorice din țară, Bihorul se mândrește cu un obicei unic: Jocul Lioarelor sau simplu, Lioara, fiind unul din cele mai vechi obiceiuri de primăvară din zona Bihorului.
„Lioară, lioară / Flori de primăvară…” Așa începe cântecul specific acestui joc. Se presupune că denumirea de „Lioară” provine de la numele popular al unor flori, cum ar fi vioreaua sau luminioara. Se mai vorbește de posibilitatea ca „Lioara” să simbolizeze surata moartă, plecată dintre cei vii, fiind comparată acum cu floarea de primăvară, care renaște din pământul rece, dezvelit de gerurile iernii.
Acest joc este însoțit de un cântec ceremonial specific și are loc, de regulă, în preajma sărbătorilor pascale când, după curățarea mormintelor celor dragi trecuți în neființă, fetele, îmbrăcate în straie noi, de sărbătoare, se adunau în fața familiilor și a feciorilor din sat, pornind jocul, împărtăşind întregii comunități legătura lor „de cruce”, de prietenie pe viaţă.
Se presupune că anterior acestui moment, în prima sâmbătă din postul Paștelui, când creștinii ortodocși îl celebrează pe Sfântul Teodor, fetele se prindeau surori, ritual care era frecvent întâlnit și în alte zone folclorice ale țării.
Deși la jocul propriu-zis participau doar fetele satului, prezența flăcăilor este motivată de posibilitatea formării unor perechi, anticipând potențialele cununii de peste an. După slujba religioasă, fetele „surăţite” în primăvara acelui an înconjurau biserica. Ele ieşeau cântând, două câte două, formând un alai.
Cu această ocazie, fetele își făceau fel de fel de daruri, ca semn al prieteniei lor: ouă încondeiate, ştergare ţesute de ele, batiste brodate, mărgele sau podoabe, dar și un colac numit „bradoş”, pe care îl consumau împreună, ca simbol al legăturii pe viaţă.
