Ce poți face în weekendul 9 – 11 septembrie?

de |

Dorim să te ținem la curent cu unele dintre cele mai frumoase și importante evenimente din orașul Oradea. De aceea, prin intermediul Ghid Local Oradea, îți recomandăm câteva dintre cele care urmează să aibă loc în weekendul acesta: 9 – 11 septembrie 2016.

Tu ce faci în weekendul 9 – 11 septembrie?

Expoziție: Semne în spațiu de Ion Pop

În data de 1 septembrie 2016 a avut loc vernisajul expoziției Semne în spațiu de Ion Pop, la Casa Darvas-La Roche.

„Sculptorul Ion Pop s-a născut în 20 septembrie 1948, în localitatea Căpîlna, judeţul Sălaj. După câteva încercări abandonate de sculptură în lemn sau piatră, artistul şi-a descoperit adevărata pasiune pentru realizarea lucrărilor de artă din metal abia la 55 de ani. Ion Pop a reuşit să realizeze aproximativ 400 de lucrări de acest gen, în cei 10 ani scurţi de atunci, cea mai dificilă lucrare fiind realizată în 6 luni. Lucrările pot fi admirate agăţate pe un perete, dar la fel de bine prind contur şi expresie pe un birou sau chiar în aer liber…

Semne în spațiu de Ion Pop, Casa Darvas - La Roche Oradea

Sărbătoarea Recoltei

Cele mai bune produse, oferte și oportunități le vei putea descoperi la Sărbătoarea recoltei din Bihor, eveniment ce se va desfășura în perioada 9 – 11 septembrie 2016.

Cetatea din Oradea va fi din nou gazda unui eveniment de amploare, și anume: Sărbătoarea recoltei din Bihor. De data aceasta, timp de trei zile spațiul medieval va arăta precum Piața din Oradea, loc unde oameni veniți din peste 20 de comune din județul Bihor vor fi prezenți cu standuri, produse de casă, ateliere pentru copii și multă voie bună.

Fiecare localitate participantă le va expune vizitatorilor valoarea produselor agroalimentare și tradiționale, oportunitățile de cazare existente, obiectivele turistice, dar și investițiile importante ce se pot face în fiecare zonă…

Sărbătoarea Recoltei din Bihor, Cetatea Oradea

Atelier pentru inimi

Vineri, 9 septembrie 2016, începând cu ora 17:00, va avea loc un Atelier pentru inimi.

Programul Atelierului pentru inimi este următorul:

17:00 – 18:30 – Expoziție de intrumente arhaice de suflat – Fero Egyed
17:00 – 18:30 – Vernisaj de pictură – Evelina Noane
17:30 – 18:30 – Seminar – Implicațiile media asupra copiilor – Natalia Iosif
19:00 – 21:00 – Concert Not an Idol si Dan Leș…

Atelier pentru inimi, Oradea

Vernisaj de pictură: Evelina Noane

În cadrul evenimentului de vineri, Atelier pentru inimi, va avea loc și un vernisaj de pictură prin intermediul căruia Evelina Noane își va expune câteva dintre creațiile proprii.

„Fiecare persoană are o prezență anume. Eu o simt în culori. Nu pot spune exact ce culori decât atunci când mă apuc de desenat. Știu bine însă că fiecare dintre noi colorează viețile celor din jur” – aceasta este o scurtă introducere a artistei Evelina Noane…

Vernisaj de pictură: Evelina Noane, Cetatea Oradea, Atelier pentru inimi

Lokal Fest Oradea

În perioada 9 – 11 septembrie, se va desfășura Lokal Fest – un eveniment prin intermediul căruia se încearcă oferirea unui „cadru plăcut tuturor localnicilor care vor să-și vadă orașul ca o comunitate”.

Lokal Fest va fi însoțit de „atmosfera de târg asigurată de bunătățile de casă, dar și de producătorii de vin sau bere artizanală”.

Programului evenimentului este următorul:

  • Vineri, 9 septembrie 
    • 18:00 Proiecție Filme Scurte Artizani 1
    • 19:00 Topographer Muzică și Vizual (Arad)
    • 20:00 Concert Ghost Toast (Debrecen)
  • Sâmbătă, 10 septembrie 
    • 18:00 Proiecție Filme Scurte Artizani 2
    • 19:00 Spectacol de teatru H U O O O O O ! ! ! at Lokal Fest (Auăleu Timișoara)
    • 20:00 Concert
  • Duminică, 11 septembrie
    • Workshop
    • Programe pentru copii…

Lokal Fest Oradea

Premieră de Gală la Oradea: Sieranevada

Vineri, 9 septembrie 2016, începând cu ora 19:00, Cinema Palace (Lotus Center) va oferi publicului posibilitatea de a urmări filmulSieranevada de Cristi Puiu.

După ce a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (11 – 22 mai 2016), cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, SIERANEVADA va deschide și sezonul de toamnă al premierelor cinematografice românești.

Pelicula, care îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Bogdan Dumitrache, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, va rula pe marile ecrane din România în 9 septembrie…

Premieră de gală la Oradea: Sieranevada, Cinema Palace - Lotus Center Oradea

AperiFILM – În lumea spiritelor

E.T.C. și Kinopedia propun o perindare prin lumea spiritelor, de care ne-am înstrăinat și cu care ar trebui să luăm din nou contact dacă e să-i dăm crezare lui Malraux, care spunea că secolul al XXI-lea va fi spiritual sau nu va fi deloc. În același timp, de la Jung încoace, universul acesta n-ar mai trebui să ne sperie atât de tare, pentru că e cartografiat din ce în ce mai amănunțit.

„Sen to Chihiro no kamikakushi” (sau „Spirited Away” cum e cunoscut în lumea occidentală) este una dintre capodoperele maestrului animator nipon Hayao Miyazaki. Despre regizor, unii spun că ar fi Walt Disney-ul Japoniei, dar mie mi se pare insuficient și nu cred că atât din cauza exotismului culturii țării Soarelui răsare, cât pentru profunzimile psihicului în care autorul se cufundă, păstrând totuși accesibilitatea față de toate categoriile de vârstă. Universurile fantastice ale lui Miyazaki sunt nici mai mult, nici mai puțin decât universul inconștientului colectiv, populat de figurile arhetipale de care vorbește Jung…

AperiFILM - În Lumea Spiritelor, Kinopedia și ETC Oradea

Drumul Bisericilor de lemn din Bihor

Agenția de Management al Destinației Bihor și Episcopia Ortodoxă Română a Oradei organizează în data de 10 Septembrie 2016 primul eveniment din cadrul proiectului Drumul Bisericilor de lemn din Bihor. Acest proiect are ca scop promovarea turistică a patrimoniului cultural și religios din județului Bihor și încurajarea cicloturismului.

Evenimentul își propune să facă cunoscute turiștilor bisericile de lemn din județului Bihor, să susțină producătorii locali, să popularizeze preparatele culinare din fiecare zonă și, nu în ultimul rând, să încurajeze cicloturismul. Evenimentul se numește: „Redescoperă Bihorul pe bicicletă – biserici de lemn” și va fi organizat în data de 10 septembrie 2016, pe următorul circuit:

Gara Tileagd – Tilecuș, Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – Vârciorog, Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – Fâșca, Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – Hotar, Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” și Căminul Cultural – Țețchea – Telechiu – Poșoloaca – Tileagd Gară…

Drumul bisericilor de lemn din Bihor

Pregătește-te de școală cu distracție!

În data de 10 septembrie, exact înainte de începerea școlii, reprezentanții Era Shopping Park organizează un campionat copil – părinte menit să aducă voie bună, distracție și multe surprize.

Care este planul prin intermediul căruia se vor oferi cele promise, bineînțeles, folosindu-se un ingredient foarte important: energia pozitivă? „Vino la Era Park, fă echipă cu unul dintre părinți și participă la cel mai tare campionat copil – părinte! După aceea ai liber la distracție cu baloane uriașe, număr de magie, picioroange, modelare de baloane, statuie care levitează, teatru interactiv și multe altele” – sursă text AICI

Pregătește-te de școală cu distracție!, Era Park Oradea

Pumn de țărână cu rulota în Oradea

O plimbare cu rulota prin țară – cam așa sună provocarea unui pumn de țărână.

„Mi-am luat inima în dinți și am zis să dau o tură cu rulota prin țară, să vă mai spun câte o poezie, să mai stăm la o poveste, la un vin, la orice. Așa că, pe 10 septembrie voi fi în Oradea, la BooKafe, cu rulota și cu poezia la mine. Voi fi acompaniat instrumental de Bran Brandon care va experimenta live la mai multe instrumente și voi avea ca invitat pe David Holer (din Austria) care va vibra corzile la chitară clasică”, scrie Pumn de țărână AICI.

Intrarea este liberă…

Pumn de Țărână cu rulota în Oradea, Bookafe Oradea

Huooooo!!! at Lokal Fest

În perioada 9 – 11 septembrie se va desfășura Lokal Fest. Din cadrul acestui eveniment va face parte și spectacolul:Huooooo!!! de Auăleu Timișoara.

„Un spectacol de teatru fără decor, muzică, efecte, costume, fum, figurație, dar la care în schimb se râde. Imaginați-vă un spectacol fără final, fără sfârșit, la care nu trebuie să aplauzi, un spectacol care nu are o durată fixă, poate ține o oră și jumătate, două sau trei. O tragicomedie politică, socială și umană” – cam așa ar fi definit spectacolulHuooooo!!!.

Text:
Ovidiu Mihăiță

Acționează:
Marian Pîrvulescu
Christine Cizmaș

Înscenarea:
Ovidiu Mihăiță…

HUOOOOO!!! at Lokal Fest

Concert JazzyBIT

Trupa JazzyBit, „nominalizată ca fiind cea mai bună trupă debutantă de jazz din România la Gala premiilor Jazz a Fundației Muzza din București”, va concerta în data de 10 septembrie la Sinagoga Neologă Zion.

Începând cu ora 20:00, trio-ul format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (chitară bass) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe, percuții), vor păși din nou pe scenele orădene pentru a ne oferi o seară presărată cu muzică jazz, latin, funk și blues. De reținut este faptul că repertoriul grupului este alcătuit integral din compoziții proprii…

Concert JazzyBit în Oradea, jazz

Nopți de Vamă

„Ți-e dor de Vamă? De nopțile în care răsăritul te prindea dansând? De momentele în care priveai spre cer şi urlai „Vara asta am să mă-ndrăgostesc!”? De nisipul care îți aluneca printre degete? De oamenii faini şi de muzica bună?” – după atâtea întrebări car, probabil, ne trezesc amintiri plăcute, anunțăm și noi faptul că reprezentanții Moszkva Cafe primesc Vama în propriul local!

Clubul Leo „Black Eagle” Oradea şi Moszkva Cafe te invită la petrecerea caritabilă „Nopți de Vamă”. Sâmbătă, 10 septembrie, de la orele 20:00 se va da startul la petrecerea. Aceasta se va desfășura în aer liber până la orele 23:00, urmând să fie continuată în partea de sus a cafenelei după această oră…

Nopți de Vamă în Moszkva Cafe, Oradea

1000 de motive să te omor – Varianta A

Sâmbătă, 10 septembrie 2016, începând cu ora 20:00, se va juca supercomedia 1000 de motive să te omor – Varianta A.

„Comedia celor doi artişti a prins extrem de bine la public. S-a râs şi aplaudat aproape non-stop, cu prea puţine momente de respiro. Replicile curgeau într-un ritm foarte alert, iar ei trebuiau să ia pauze când aplauzele erau prea furtunoase. Richard e patronul unui cazinou iar Sebi e fratele geamăn, uşor retard, care trebuie să se ocupe de zaruri şi cărţi. E simplu, tot ce trebuie să facă e să le schimbe la intervale regulate, pentru că n-am vrea, Doamne-fereşte, să câştige careva o sumă prea mare de bani. Dar într-o seară, stimabilul a uitat să facă acest lucru, astfel că trei indivizi „respectabili” erau s-o mierlească. Replicile curg, poantele la fel, totul într-un ritm alert, cum ziceam, spre deliciul publicului” – sursă text AICI

1000 de motive să te omor - Varianta A

Premieră: Omuleț

După succesul avut cu prima reprezentație de teatru dedicată bebelușilor, Mic sau Mare (0 – 3 ani), Trupa Arcadia revine cu un nou spectacol gândit în așa fel încât princhideii, cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani, să fie atenți preț de jumătate de oră la jocul actoricesc creativ și delicat, pus în scenă cu ajutorul regizoarei Delia Gavlițchi alături de toți cei implicați în realizarea viitoarei premiere: OMULEȚ.

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria vă invită duminică, 11 septembrie, de la ora 11:00, la Sala Studio Arcadia, pentru a viziona premiera spectacolului OMULEȚ, de Petro Ionescu, regia Delia Gavlițchi, un spectacol dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani. Micii spectatori vor avea parte de o experiență minunată, în care se vor putea bucura de lumea feerică ce se va crea în jurul lor, dar și de o lecție absolut inedită de anatomie…

Omuleț - trupa Arcadia Oradea

Miss Roma la școală

În fiecare vară, o mână de fete rrome curajoase se înscriu într-un concurs de frumusețe pentru a obține titlul de Miss Roma. Dar dacă visul lor nu este să primească o cerere în căsătorie, ci să meargă la liceu și să obțină o diplomă?

În timpul celor patru ani de filmări, cele trei fete sunt urmărite în încercarea lor de a face față provocărilor vieții de liceu. Ele trebuie să jongleze cu temele, Facebook-ul, examenele de final de an și viața amoroasă. Cum restul colegelor lor rrome au copii și nu e nimeni care să le ofere un alt exemplu, își vor urma ele visul până la capăt? Le așteaptă multe provocări.

Titlu (original): Razred
Durată: 82`
Regizor: Vesna Cudic
Limbă originală: Croată
Anul: 2015
Țara: Croația…

Miss Roma la școală - Proiecție KineDok, Moszkva Cafe Oradea

Vă dorim un weekend excelent!

Evenimente recomandate de Ghid Local Oradea.