Ce poți face în săptămâna 26 septembrie – 2 octombrie?

de |

Ce evenimente se petrec în săptămâna aceasta, 26 septembrie – 2 octombrie 2016, în Oradea?

GhidLocal Oradea îți recomandă câteva dintre cele mai frumoase evenimente ce vor avea loc în săptămâna 26 septembrie – 2 octombrie 2016.

Atelierele Aptamil Junior IQ

Lunile septembrie și octombrie vin cu o serie de ateliere menite să susțină dezvoltarea cognitivă a copiilor cu vârste de până la 3 ani: Aptamil Junior IQ.

Prin intermediul acestui proiect organizat în 15 județe din România, printre care și în Oradea, sunt invitați toți părinții doritori să se implice în dezvoltarea fizică, cognitivăsocială șiemoțională a micilor omuleți și să participe la atelierele Aptamil Junior IQ.

„Fiecare copil se naște cu un potențial extraordinar: 100 de miliarde de neuroni și posibilități nelimitate de conectare a lor. Copiii de vârstă mică pot face 500 de noi conexiuni în fiecare secundă, iar noi – adulții – putem să-i sprijinim mult în acest proces, daca înțelegem cum funcționează ei și dacă putem crea un sistem cât mai natural și distractiv în care ei să exploreze în condiții de siguranță. Copiii își dezvoltă personalitatea de la vârste foarte mici, însă creierul lor funcționează în mod diferit de al nostru și este necesar ca adulții să „învețe„ limba copiilor, pentru a-i ajuta cu adevărat să-și atingă potențialul maxim cu care au sosit în această lume. Iar, copiii ne vor surprinde foarte repede cu capacitățile lor! Ȋn munca noastră de zi cu zi la Fastrackids, identificăm potențialul nativ al copiilor și, prin metode și tehnici de lucru inovative și patentate la nivel internațional, îi ajutăm să-și atingă potențialul maxim”, Fastrackids, organizatori ateliere în Oradea – sursă text AICI.

Programul atelierelor este următorul:

SEPTEMBRIE

  • 26 septembrie, ora 17:30
  • 29 septembrie, ora 17:30

Atelierele Aptamil Junior IQ

Festivalul Internațional de Teatru Oradea 2016

Începe ediţia a IV-a a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea (FITO)! Teatrul Regina Maria, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, organizează în perioada 25 septembrie – 2 octombrie 2016 cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea.

PROGRAM

  • Duminică, 25 septembrie
    • 19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Deschiderea festivă
    • 19:15, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Domnul Jurdan, versiune scenică de Victor Ioan Frunză după Burghezul Gentilom de Moliere și Jurdain cel Scrântit de Mihail Bulgakov, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Regina Maria, Oradea – OFF
  • Luni, 26 septembrie
    • 17:00, Sala Arcadia – Prah sau Lozul cel mare, de Spiro Gyorgy, regia Matei Varodi, Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești – FTS- concurs
    • 21:00, Centrul pentru Promovarea Turismului – Autobahn, de Neil LaBute, regia Laura Moldovan, Teatrul de Nord Satu Mare – FTS- concurs
    • 20:00, Urban – Sărut-mâna, decât mă plimbam, de Mihaela Mihai, regia Sebastian Lupu, Teatrul Artemotion, Oradea – OFF
    • 19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria (spectacol cu publicul pe scenă) – Vârful aisbergului, după Antonio Tabares, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – FTS – concurs…

Festivalul Internațional de Teatru Oradea 2016

Un nou local pentru orădeni: Baraw Cafe

Începând cu ziua de astăzi, luni, 26.09.2016, orădenii (dar nu numai) își vor putea petrece timpul liber în Baraw Cafe.

Baraw Cafe este amplasat în Parcul Traian, în locul fostei cafenele Muller, respectiv a fostului local Chanson.

„Vă așteptăm într-o locație nouă cu un design proaspăt și cu un meniu care vă va surprinde, semnat de Top Chef, Ionuț Lupu. Specialități de cafea, freshuri din fructe presate la rece, salate proaspete și cei mai buni burgeri” – informații preluate de AICI.

Așadar, vino și tu în cursul zilei de astăzi pentru a te bucura de surprizele pregătite aici, în noul local!

Un nou local pentru Orădeni: Baraw

Comedie: Sărumâna decât mă plimbam

Comedia Sărumânadecâtmăplimbam se va juca din nou în data de 24 septembrie 2016, în Urban Place.

„ Sărumânadecâtmăplimbam e un text contemporan scris de ploieșteanca Mihaela Mihai și pus în scena la Teatrul Artemotion din Oradea cu sprijinul Fundației col. Ioan Baciu. Premiera a avut loc în 16 octombrie la Oradea și îi are ca protagoniști pe actorii Sebastian Lupu și Mirela Lupu. Spectacolul e o radiografie amuzantă a nașterii unei prieteni dintre un el „obosit” și o ea „singură”, este o comedie spumoasă despre două suflete pentru care orologiul timpului a bătut demult ceasurile tinereții, o poveste despre oameni simpli pe lângă care trecem în fiecare zi, în ochii cărora ne uităm preț de o secundă și apoi trecem mai departe, o poveste romantică despre un „el” și o „ea”, despre „noi” – oameni care suntem, trăim, iubim, urâm, oameni cu priviri ce încearcă să ascundă, oameni plini de speranțe și de gesturi mărunte. Spectacolul Sărumânadecâtmăplimbam a fost selecționat la Festivalul de Teatru Independent de la București în anul 2015, unde a fost preluat de TVR și urmează a fi difuzat pe TVR 2 în cadrul emisiunii Teatru la TVR” – informații preluate de AICI.

Pentru rezervări scrieți un mesaj pe pagina evenimentului. Biletele se pot achiziționa de la agenția teatrului Regina Maria sau înainte de spectacol, din Urban Place.

Preț bilet: 15 lei

Comedie: Sărumânadecâtmăplimbam

Teatru: Reasons to be pretty

Prima producție a Teatrului Independent Studio Act din Oradea, Reasons to be pretty, a fost selectată să participe în secțiunea OFF CONCURS în Festivalul Internațional de Teatru Oradea – FITO, organizat de Teatrul Regina Maria.

Spectacolul Reasons to be pretty se joacă marți, 27 septembrie, de la ora 19 la Sala Studio Act Oradea (str. Crinului, nr. 2).

REASONS TO BE PRETTY
de Neil LaBute
în românește de Ioana Ștef

Distribuția:
Greg – Eugen Neag
Steph – Alina Leonte
Kent – Alin Stanciu
Carly – Ioana Cheregi…

Reasons to be Pretty în FTS 2016!

IEYE de Andrei Cristian Bondar

În data de 27 septembrie 2016, între orele 20:00 și 23:00, Moszkva Cafe va găzdui un vernisaj de fotografie intitulat IEYE de Andrei Cristian Bondar.

Andrei Cristian Bondar este un tânăr medic în psihiatrie. În curând își va prezenta expoziția foto în fața celor interesați și dornici să-i vadă creațiile.

Intrarea este liberă!

IEYE de Andrei Cristian Bondar

Teatru: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții

Doriți să aplaudați actorii Teatrului Național București? Dacă răspunsul este Da nu trebuie să ratați marți, 27 septembrie, de la ora 21.00, la Casa Sindicatelor, spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții.

Produs de Teatru Național București, spectacolul, care a cucerit cei mai exigenți critici și publicul bucureștean deopotrivă, se bucură de o echipă artistică de excepție. Regia este semnată de Bobi Pricop (nominalizat UNITER în acest an pentru „Pisica Verde” – Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul) iar din distribuție fac parte actorii: Emilian Oprea, cunoscut publicului din România pentru rolul procurorului Cristi Panait din filmul „De ce eu?”, care i-a adus o nominalizare la Premiile Goppo în 2016; Ciprian Nicula, nominalizat UNITER în 2016 pentru debut (spectacolul „Ești un animal Viskovitz”); Ana Ciontea, câștigătoare a două premii UNITER pentru interpretarea unui rol secundar (2010 și 2011); Rodica Ionescu, din a cărei filmografie amintim „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi Puiu, 2005), sau „Femeia Visurilor” (r. Dan Pița, 2005); și Carmen Ungureanu, din filmografia căreia amintim „The Dot Man” (r. Bruno Coppola, 2007), „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (r. Cătălin Mitulescu, 2006), sau „O vară de neuitat” (r. Lucian Pintilie, 1994)…

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții

Lecție gratuită – programare pentru copii

Academia Digitală vă invită la o lecție demonstrativă, gratuită, de programare pentru copii. Toți copiii prezenți vor avea ocazia să programeze împreună cu noi, timp de o oră, o animație folosind mediul Scratch, special dezvoltat pentru copii.

Vă așteptăm cu drag, copii, părinți, bunici, ca să ne cunoaștem și să învățăm despre tehnologie și programare.

Pentru o bună desfășurare, vă rugăm să vă înscrieți la acest workshop folosind formularul: https://goo.gl/forms/Tn73i5jYYYmjath73

Data: 28 Septembrie 2016
Ora: 18.00
Loc de desfășurare: Orășelul Copiilor- Oradea

Vă rugăm să veniți la lecție cu un laptop pe care noi vom instala programul Scratch!…

Lecție gratuită - programare pentru copii

Cum să crești adolescenți fericiți

Miercuri, 28 septembrie 2016, Hotelul Double Tree by Hilton va fi gazda evenimentului Cum să crești adolescenți fericiți?

„Află Cum Poţi Să Ai Acasă Adolescenţi Fericiţi ?

– Idei precum : „Adolescenţa este cea mai grea etapă din viaţa copilului meu”; „Copilul meu nu mă ascultă, deşi…”, sunt doar câteva din provocările pe care le vom trata si vom găsi soluţii practice pentru a avea acasa un copil plin de viaţă şi entuziasm!

Veţi avea parte si de lansarea cărţii „Deschide ţi Aripile dincolo de forme” autor Peter Csaba.

La Acest Seminar Vei Afla :

– Despre cum să îţi imbunatăţeşti relaţia cu copilul tău,
– Despre relaţia ta cu tine, cu partenerul, cu apropiaţii şi cu societatea, relaţii care influienţează decisiv viaţa copilului tău,
– Cine îţi educă copilul şi cum poţi interveni?…

Cum să creşti adolescenţi fericiți

Monthly Septembre English Meeting

We are cordially inviting you to participate at our Monthly English Meeting at Oradea Toastmasters, on Septembre 28 2016, which will take place at the Bordeaux Hall of Hotel Ramada in Oradea!

The main roles will be as follows:

Toastmaster: Ciprian Cornea
General Evaluator: Daniel Chis
Table Topics Master: Marian Ghiță
Speakers: Emilia Bradea & Lavinia Mihuț

We are looking forward to a great evening, just remember: here, at Toastmasters, we really appreciate punctual people.

See you Wednesday night! ?

The mission of a Toastmasters Club:
We provide a supportive and positive learning experience in which members are empowered to develop communication and leadership skills, resulting in greater self-confidence and personal growth.

Informații preluate de AICI

Monthly Septembre English Meeting

FelixOpel 2016

Cea de-a X-a aniversare FelixOpel – întâlnirea anuală de la Băile Felix a pasionaților de Opel din România – va avea loc în perioada 29 septembrie – 2 octombrie 2016!

Cei prezenți la întâlnirea națională FelixOpel se vor bucura de momente de relaxare în piscina cu apă termală, „mașini, meștereală la/în/pe sub ele, câteva concursuri auto, puțin turism, foarte multă socializare și distracție cât încape” – sursă text AICI.

Patru zile presărate cu activități care mai de care. Iar, cea mai plină zi se arată a fi în data de 1 octombrie când:…

FelixOpel 2016

Noaptea Cercetătorilor 2016

Noaptea Cercetătorilor 2016 va avea loc și în Oradea în data de 30 septembrie, în Sala Polivalentă a Universității din Oradea.

Cei prezenți vor avea parte de cinci ore dedicate științei, între 17:00 și 22:00! Încă din anul 2005 această mișcare se bucura de un real succes atrăgând peste 1,5 milioane de vizitatori. „Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în legătură cu publicul, iar vizitatorilor şansa de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor. Noaptea Cercetătorilor Europeni #NCE2016 este evenimentul care te aduce pentru o seară mai aproape de lumea științei. Te așteaptă experimente trăznite, ateliere de lucru, activități educative, concursuri cu premii și multe surprize” – sursă text AICI.

Acest eveniment se înscrie în seria activităților Marie Curie și „își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare”.

Atenție! Proiectul se adresează minţilor curioase și tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare, oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative.

Noaptea Cercetătorilor 2016, Universitatea Oradea

Iubești? Plătești!

Iubești? Plătești! – îți sună cunoscut??? Dacă da, vino în data de 1 octombrie la Studio Act pentru a putea savura comedia din viața unui cuplu.

Corina Cernea, Giorgia Căprărin și Sorin Ionescu sunt pregătiți să ne exemplifice o poveste conjugală pusă sub semnul umorului. Textul Iubești? Plătești! este adaptat după un dramaturg rus și aflat în regia Denisei Vlad. Acest spectacol este jucat în cadrul FITO 2016 și intră la secțiunea OFF CONCURS.

Pentru a-ți rezerva locul este necesar să lași un mesaj pe pagina evenimentului – apăsând AICI – sau să-ți anunți prezența telefonic la numărul 0744 432 533.

Preț bilet: 20 lei

Iubești? Plătești!

Stand up comedy cu Adi Stancu și Cristi Bodogai

Cine vrea să râdă cu Adi Stancu și Cristi Bodogai? Doritorii o vor putea face sâmbătă, 1 octombrie 2016, în Broadway Caffee din Pasajul Vulturul Negru.

„HA HA HAideți să râdeți cu noi. Un viitor farmacist și inginer în IT, actualmente controlor OTL, Cristi Bodogai și cu el, un absolvent de liceu teologic, licențiat în turism, Adi Stancu ne invită la o seară de Stand-up Comedy. Ne vedem toți în Broadway Caffee. Spor la râs” – informații preluate de AICI.

Intrarea este liberă.

STAND UP Comedy cu Adi Stancu & Cristi Bodogai

Best Zacuscă / Zakuszka Contest

Dragi iubitori de zacuște, sunteți invitați duminică, 2 octombrie 2016, în Lokal pentru a desemna câștigătorul unui premiu onorabil și ardelenesc: Best Zacuscă!

Participă și tu cu un borcan de zacuscă, degustă comorile celorlalți participanți, simte-te bine și fă-ți noi prieteni într-un mod inedit, alături de cele mai bune preparate de acest fel.

Vă urmăm poftă bună! ?

Best Zacuscă / Zakuszka Contest

Vă dorim o săptămână deosebită!

Evenimente recomandate de Ghid Local Oradea