Ce evenimente se petrec în săptămâna aceasta, 17 – 23 octombrie 2016, în Oradea?
GhidLocal Oradea îți recomandă câteva dintre cele mai frumoase evenimente ce vor avea loc în săptămâna 17 – 23 octombrie 2016.
Lunile septembrie și octombrie vin cu o serie de ateliere menite să susțină dezvoltarea cognitivă a copiilor cu vârste de până la 3 ani: Aptamil Junior IQ.
Prin intermediul acestui proiect organizat în 15 județe din România, printre care și în Oradea, sunt invitați toți părinții doritori să se implice în dezvoltarea fizică, cognitivă, socială șiemoțională a micilor omuleți și să participe la atelierele Aptamil Junior IQ.
OCTOMBRIE
- 20 octombrie, ora 17:30
- 27 octombrie, ora 17:30…
Concurs de fotografie: economie și turism
Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Economice, Departamentul de Economie, Agenția de Management al Destinației Bihor și Consiliul Județean Bihor lansează un concurs de fotografie destinat în special elevilor de liceu din județul Bihor și din regiune, participarea fiind însă deschisă oricărui tânăr cu vârsta între 14 – 19 ani, înmatriculat într-o instituție de învățământ din România.
Scopul acestui concurs este promovarea județului Bihor ca destinație turistică prin intermediul imaginilor și conștientizarea tinerilor cu privire la valorile naturale și antropice existente pe teritoriul județului nostru.
Concursul se va desfășura în perioada 03 octombrie 2016 – 15 noiembrie 2016, urmând ca festivitatea de premiere cu evenimentele aferente să aibă loc pe data de 23 noiembrie 2016…
Expoziție foto: Un deceniu de perspective
Joi, 6 octombrie 2016, începând cu ora 19:00, va avea loc vernisajul lui Ovi D. Pop și anume: Un deceniu de perspective.
„Colecţia personală de fotografii, în special din aer, ce reprezintă Cetatea din Oradea, din perioadă 2006 – 2016” –sursă text AICI. Pentru a sărbători acest deceniu de perspective a lui Ovi D. Pop, baritonul Florin Ganea va fi prezent susținând un recital special.
Expoziția va fi deschisă până în data de 20 octombrie 2016.
Festival de Teatru cu intrare liberă – Era Shopping Park
În perioada 8 – 22 octombrie, la Era Park, se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de teatru cu intrare liberă.
„Weekend de weekend vă așteptăm în sala de evenimente să vizionați cele mai bune spectacole de teatru pe care le-am selectat pentru voi, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari: dramedii, teatru de păpuși, piese interactive și multe altele” – sursă text AICI.
Iar, primele spectacole sunt următoarele:…
DEMO Simulator de afaceri – Oradea
În data de 17 octombrie, începând cu ora 17:00, va avea loc evenimentul: DEMO Simulator de afaceri.
Veți experimenta în competiție cu ceilalți participanți valențele acestui simulator. Vă veți asuma un rol în echipa de manageri – echipă împreună cu care vă veți asuma destinele unei companii pentru o perioadă (virtuală) de doi ani. La finele celor doi ani vom face împreună bilanțul: faliment sau leader de piață?!
Veți testa într-un mediu sigur și agreabil abilitățile voastre privind:…
Concert de duete: Duo Varadiensis
În colaborare cu Muzeul Cetății și Orașului Oradea, marți, 18 octombrie 2016, ora 17.00, în Lapidarium, subsol, Corp A, Palatul Princiar din Cetatea din Oradea, grupul Duo Varadiensis, format din Lucian Malița – vioară și Thurzo Șandor Jozsef – violă, va susține un nou recital de duete.
Spectaculosul spațiu cu funcțiune de Lapidarium găzduiește pentru a treia oară un astfel eveniment muzical. Acustica deosebită a subsolului Palatului Princiar din Cetatea Oradea aduce un plus valoare monumentului istoric, aici organizându-se, lunar, o astfel de manifestare muzicală.
În program:
- J.S.BACH (1685 – 1750): Sarabande und Badineri (Prelucrare pentru duet de Thurzo Sandor Jozsef)
- F.X.TOST (1755 – 1829); Sei Duetti concertanti (Nr. 3)
- Fr. SCHUBERT (1797 – 1828): Serenade (Prelucrare pentru duet de Thurzo Sandor Jozsef)
- Michael HAYDN (1737 -1806): Sonate in D, Nr. 2
- E. GRIEG (1843 – 1907): Peer Gynt – Suite II, op. 55 (Der Brautraub)…
Demo gratuit: Cariera – de la vis la realitate
Te invităm la noi, la Romarketing, la un DEMO GRATUIT de două ore pentru cursul Cariera: de la vis la realitate.
Vom discuta despre cum să-ți iei cariera în propriile mâini, să preiei controlul asupra modului în care te raportezi la cariera ta și să începi acțiunea pentru a ajunge acolo unde îți dorești.
Vom dezbate punctele cheie ale planului tău de dezvoltare:
1. Înțelege-te pe tine. Cine ești? Stabilește-ți ținta. Cine vrei să fii?
2. Stabilește-ți obiectivele SMART și acțiunile aferente, care să te conducă spre atingerea scopului.
3. Identifică-ți lacunele și competențele lipsă și dezvoltă-le!
4. Creează-ți planul de dezvoltare/acțiune.
Trainer: Anamaria Mesaroş
Sunt 10 locuri disponibile pentru primii 10 care completează formularul disponibil la acest link – https://goo.gl/forms/Ma20R9isgqEOFBTG2.
Deschiderea Școlii de Ghizi Oradea
Fii tu ghidul României! Descoperă frumusețile țării alături de echipa ATGR!
Școala de ghizi ATGR a ajuns la a 10-a ediție la București și la a 3-a ediție la Iași și, ca în fiecare an, așteaptă cu nerăbdare noii pasionați de turism și nu numai, noi membri care să se alăture echipei. Acum acestă echipă de profesioniști este prezentă și la Oradea.
Alături de noi vei avea parte de experiențe de neuitat în cadul cărora îți vei depăși limitele, vei cunoaște oameni cu care vei lega noi prietenii, dar, în special vei învăța partea practică din ghidărie prin aplicațiile desfășurate în diferite zone ale țării și chiar și în afara granițelor!
Dacă ți-am trezit curiozitatea, nu ezita să te înscrii până pe 18 octombrie 2016, la sediul nostru din:
Oradea, str. Parcul 1 Decembrie, nr.1, Incinta Casei de Cultura a Sindicatelor, jud. Bihor, de luni până vineri între orele 10:00-18:00…
ELSA Oradea: Perspective Juridice
În data de 19 octombrie, începând cu ora 14:00, ELSA Oradea organizează evenimentul intitulat Perspective Juridice, la Facultatea de Drept din Oradea.
„Scopul acestui eveniment este acela de a contribui la educația juridică a studenților și de a prezenta aspectele definitorii ale profesiilor din acest domeniu. Invitații vor împărtăși din vasta lor experiență atât provocările cât și satisfacțiile, vor prezenta ce presupune profesia lor, pașii care trebuie urmați, avantajele și dezavantajele, urmând, nu în ultimul rând, să răspundă tuturor curiozităților studenților” – sursă text AICI.
*ELSA (”The European Law Students’ Association” / “Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept”) a fost fondată în data de 4 mai 1981, la Viena, de către un grup de studenţi din Polonia, Austria, Ungaria şi Germania de Vest (Republica Federală Germană). Ideea de bază a fost promovarea legăturilor internaţionale şi a înţelegerii reciproce între studenţii la drept de ambele părţi ale cortinei de fier – citește mai mult AICI.
Festivalul Vinului, ediția a IV-a
În perioada 20 – 23 octombrie 2016 va avea loc Festivalul Vinului, ediția a IV-a, pe platoul din fața Arenei Antonio Alexe.
Din programul Festivalul Vinului vor face parte:
- Joi, 20 octombrie
- 18:00 Deschiderea evenimentului
- 18:30 Ansamblul Folcloric „Florile BihoruluI”
- 20:00 Elena Serb
- 20:30 Lia Beres
- 21:00 Voichița Mihoc…
Conferință Regională: Business to more Business
Conferința Business to more Business, cel mai mare eveniment de afaceri din acest an pentru antreprenorii și managerii regionali, se desfășoară la Oradea, în data de 20 octombrie 2016, la Hotel Ramada.
Evenimentul este organizat de Doingbusiness.ro și permite participanților să ia la cunoștință informații relevante pentru mediul de afaceri, atât în ceea ce privește consultanța fiscală, financiară și managementul performant, cât și în privința instrumentelor pentru accelerarea afacerilor. Conferința face parte din Proiectul Național Business to more Business care a debutat la Brașov, în 10 martie 2016 și a mai cuprins până acum mediul de afaceri din Iași, Prahova, București, Sibiu, Ploiești, Constanța și Cluj Napoca.
„Doingbusiness.ro a conturat cea mai importantă conferință de afaceri anuală din România prin evenimente desfășurate la nivel regional. Este pentru a treia oară când venim la Oradea – o destinație de afaceri dinamică, educată și cu un apetit enorm pentru instrumentele și informațiile pe care le oferim antreprenorilor. Putem afirma că Business to more Business este evenimentul care nu trebuie ratat de antreprenorii români, acesta oferind setul de instrumente prin care își pot multiplica afacerile și mai ales profitul’’, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro…
În data de 20 octombrie, începând cu ora 16:00, ELSA Oradea organizează un nou eveniment: Lawyers at Work.
„ELSA Oradea vă invită la evenimentul „Lawyers at work”. Acest eveniment are ca speaker principal un avocat. Acest eveniment este nu doar o oportunitate de a afla detaliile unui caz real, ci și o oportunitate de a urmări rezolvarea acestuia, în spatele porților Palatului de Justiție. Vă invităm să participați și să aflați mai multe de la doamna avocat Simona Paşcu, joi, 20 octombrie, de la ora 16:00, în Sala Festivă a Facultății de Drept” – sursă text AICI.
*ELSA (”The European Law Students’ Association” / “Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept”) a fost fondată în data de 4 mai 1981, la Viena, de către un grup de studenţi din Polonia, Austria, Ungaria şi Germania de Vest (Republica Federală Germană). Ideea de bază a fost promovarea legăturilor internaţionale şi a înţelegerii reciproce între studenţii la drept de ambele părţi ale cortinei de fier – citește mai mult AICI.
Eveniment pentru miri în Casa Darvas
Sub genericul „Oradea Wedding Event”, Casa Darvas – La Roche îi invită pe viitorii miri și pe viitoarele mirese la un eveniment de consiliere pentru o nuntă superbă.
Cu toții știm că o nuntă este și un vis, dar și o provocare. Flori, rochii, costume, pantofi, coafuri, machiaj, poze, restaurante, prăjituri, băuturi, dansul mirilor, toate par floare la ureche până când trebuie să le organizezi și să te asiguri că în ziua nunții totul va fi perfect.
Pentru mai puține griji, specialiști în domeniu vin să le vorbească și să le împărtășească tinerilor din secretele lor, astfel încât și organizarea și nunta să se desfășoare cu zâmbetul pe buze:
- Răzvan Achim – consiliere vestimentară mire
- Denisa Deac – consiliere vestimentară mireasă
- Speranța Torok – consiliere hairstyle
- Roxana Vașca – consiliere make up
- Dan Cheregi – consiliere sală de evenimente
- Călin Dobai – consiliere foto
- Maris Pușcov – consiliere dansul mirilor…
Concert simfonic: Mozart, Liszt, Haydn
În programul concertului din 20 octombrie vă propunem spre audiere trei compoziţii de mare frumusețe. Prima lucrare este Concertul nr. 9 pentru pian și orchestră în Mi bemol major, K.271 de Wolfgang Amadeus Mozart (1756—1791). Conceput pentru o orchestră alcătuită din ansamblul de coarede, două oboaie și doi corni, concertul reprezintă, din punct de vedere stilistic, începutul afirmării unei noi concepții a compozitorului asupra muzicii concertante.
Vom continua cu Concertul pentru pian şi orchestră în La major de Franz Liszt (1811–1886). Spre deosebire de Concertul în Mi bemol major, cu un impresionant dramatism şi elan, lucrarea capătă prin însăşi înfăţişarea temei de bază un caracter de confesiune lirică. În cea de-a doua jumătate a concertului nostru am programat Simfonia nr. 88 în Sol major de Joseph Haydn (1732-1809). Ea nu are un subtitlu, precum cele mai multe dintre simfoniile lui Haydn, nu face parte nici măcar din celebrele 2 seturi cu numele de londoneze sau parisiene. Potrivit unei anecdote, violonistul orchestrei lui Haydn, Johann Peter Tost, a vândut partitura simfoniei unui editor, spre publicare, dar mai apoi uitând să-i dea compozitorului cei 300 de guldeni care i se cuveneau. Cu toate acestea, Haydn i-a dedicat simfonia…
Concert Caritabil al Cluburilor Lions Oradea și Oradea 22
Clubul Lions Oradea și Lions Oradea 22 organizează în data de 21.10.2016, de la ora 19:00, Concertul caritabil Lions.
„Ne vor încânta simțurile – Grupul Vocal „Anatholis” – soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Acest eveniment caritabil este organizat pentru sprijinirea procesului instructiv – educativ și de recuperare a CES din Casa Minunată – Oradea – sursă text AICI.
Costul unui bilet este de 50 lei/persoană. Pentru detalii și/sau bilete, vă rugăm să sunați la nunărul de telefon: 0723 516 183.
*Organizația Lions Clubs International reprezintă cea mai mare asociație pentru servicii umanitare din lume, coagulată de oameni cu o poziție socială, dar mai ales morală, apți de a influența soarta celor necăjiți, uniți prin prietenie și animați de dorința de a servi – citește mai mult AICI…
Sâmbătă, 22 octombrie 2016, începând cu ora 11:00, actorii trupei Arcadia vor juca spectacolul: Stan Bolovan – Spaima Zmeilor, în Sala Arcadia.
Specific basmului, personajul Stan Bolovan trece printr-o serie de aventuri fabuloase, fantastice, şi este pus la încercare prin câteva probe memorabile. În această poveste este reliefat, la fel ca în multe snoave populare, felul în care isteţimea şi îndrăzneala pot compensa şi chiar întrece puterea fizică şi abilităţile nemaipomenite ale unor fiinţe supranaturale.
Stan Bolovan pare a fi o încrengătură între vestitul Păcală şi un tipic Făt-Frumos din legendele româneşti.
Noi abia așteptăm să vă arătăm un basm cum nu s-a pomenit – o poveste românească pe placul tuturor!
Sâmbătă, 22 octombrie, începând cu ora 19:00, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor se va juca Prah, de Spiró György.
Toți așteptăm ca o dată în viață să ne surâdă norocul. Mai mulți dintre noi, săptămână de săptămână, credem în numerele norocoase și sperăm că poate-poate, se vor extrage numerele noastre. Ne propunem dinainte ce să facem cu banii câștigați: cum îi vom cheltui, cui îi vom da și cum ne vom gospodări. În piesa PRAH este vorba despre un cuplu care își joacă norocul la o astfel de loterie. Dar se pare că e mai ușor să visezi decât să te bucuri de potul cel mare, cel puțin așa vor face cei doi protagoniști peste care dă norocul. Nu știu ce să facă cu banii căzuți parcă din cer, pentru că nu pot să uite trecutul și nici nu se pot bucura de prezent. Nu știu ce să facă, dar cât timp stau să se gândească și să planifice, biletul câștigător stă la loc sigur, într-o cutie de Cacao Praf (PRAH înseamnă PRAF în limba croată), adusă dintr-o excursie demult făcută în Iugoslavia…
Premieră spectacol de teatru: Cabaretul DADA
Calendarul cultural al anului 2016 este definit de sărbătorirea centenarului mișcării artistice DADA. În onoarea unei asemenea eveniment important s-au organizat o mulțime de manifestări culturale atât la nivel naţional, cât şi internațional, pornind de la expoziții, colocvii academice, tipărituri festive, până la spectacole de teatru, reeditări şi reuniuni omagiale.
Teatrul Regina Maria se alătură acestei inițiative aniversare şi vă invită la premiera spectacolului CABARETUL DADA de Matei Vişniec, regia Anca Bradu, duminică 23 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, dar vine şi cu o propunere puţin mai îndrăzneaţă: un concurs de creaţie în stil dadaist, pentru că TOŢI SUNTEM PUŢIN DADA! Însă, înainte de toate să descoperim încet, încet ce înseamnă Dada:…
Vă dorim o săptămână deosebită!
Evenimente recomandate de Ghid Local Oradea