Bihorul, izvor de sănătate – apele termale din comuna Mădăras

de |

Când ne gândim la apele termale cu care Bihorul a fost binecuvântat, gândul ne sare într-un mod automat la Băile Felix și la sora sa mai mică, Băile 1 Mai. Cu toate acestea, zăcăminte reprezentative de ape termale au fost depistate și în alte puncte din Bihor, locuri care rămân cunoscute mai mult de localnici decât de turiști. Un astfel de loc este și o comună din Câmpia Crișurilor: comuna Mădăras. Iată câteva informații pe care poate că nu le știai despre o oază termală bihoreană.

  • Comuna Mădăras se află în imediata apropiere a municipiului Salonta și a intrat pe harta băilor termale relativ recent. Povestea spune că zăcământul a fost descoperit în timpul comunismului, când în zonă se făceau prospecțiuni geologice pentru CAP-uri. Întâmplarea a făcut ca la adâncimea de 2000 m să iasă la suprafață un izvor termal. Ani la rând, izvorul a fost folosit pentru a încălzi serele de legume ale comunei.
  • Deși nu are statutul unei stațiuni, în localitate s-a înființat un ștrand care fructifică izvorul descoperit dintr-o întâmplare. În incinta ștrandului există un bazin cu apă la temperatură medie, un bazin pentru copii și un bazin de tratament, singurul acoperit, unde apa poate atinge și 38 de grade Celsius, deoarece aici se află conducta prin care apa termală iese la suprafaţă. Acesta este cel mai indicat pentru tratamente.
  • Proprietățile tămăduitoare au fost observate de oamenii care s-au scăldat în apele termale de aici, ameliorându-l mai ales problemele legate de sistemul locomotor, dar acestea nu sunt indicate pentru cei care au probleme cardiologice, de circulaţie sau cei predispuși la alergii ale pielii și nici copiilor sub trei ani.
  • Zăcământul exploatat în arealul comunei Mădăras deține una din cele mai calde ape termale din toate izvoarele termale ale României.