Parcul Sportiv Sarca III – finalizarea lucrărilor

de |

Parcul Sportiv Sarca III – finalizarea lucrărilor Construit între centrul de afaceri Trade Center și Strada Meiului, Parcul Sportiv Salca III a fost inaugurat în cadrul unei conferințe de presă, urmând ca publicul să poată utiliza aceste terenuri după data de 3 septembrie 2018. Investișia se ridică la aproximativ un milion de euro și a…

Top 10 fotografii ale lunii august

de |

Top 10 fotografii ale lunii august   Fotografia este o memorie emițională. Acest lucru se datorază faptului că aceasta este realitatea fiecărui fotograf, lumea văzută prin ochii lui. Fotografia ne ajută să păstrăm vie emoția unui moment special, a unui peisaj de vis sau a unei clădiri dragi nouă. Orădenii împărtășesc zilnic amintirile cele mai…

Cum am văzut incendiul!

de |

Cum am văzut incendiul! Liniștea serii de sâmbătă a fost mistuită de o imagine. Etajul șapte al blocului îți oferă o panoramă de care nu te saturi niciodată, dar în acea seara, imaginea unui oraș adormit a dispărut sub lumina flăcărilor care păreau că vor să atingă cerul. Locația era inexactă, așa că am dat…

Prima zonă rezidențială din Oradea

de |

Prima zonă rezidențială din Oradea   Se poate spune că sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX a reprezentat pentru Oradea perioada cea mai înfloritoare din punct de vedere arhitectural. Cum zonele deja existente ale urbei deveneau supraaglomerate, municipalitatea s-a văzut nevoită să parceleze și zonele aflate la periferie. Între anii 1890 – 1914 conducerea…

Începe The Big Picnic 2018

de |

Începe The Big Picnic 2018 – concerte, ateliere, teatru și film în acest weekend, în Parcul 1 Decembrie din Oradea   Mai sunt doar cateva zile pană la The Big Picnic 2018, festivalul dedicat tuturor orădenilor, ce va avea loc în acest weekend, 31 august – 2 septembrie, în Parcul 1 Decembrie. Ajuns la a…

Ce poți să faci dimineața în Oradea?

de |

Ce poți să faci dimineața în Oradea? Uneori este dificil să găsim o idee de activitate pentru diminețile în care, în agendă nu este nimic programat. Pentru a umple acel timp cu activități, avem câteva propuneri, care, sperăm să vă vină în ajutor.   1. Savurarea cafelei și a micului dejun Oradea nu duce lipsă…

Transportul în comun – o variantă câștigătoare

de |

Transportul în comun – o variantă câștigătoare Când ați fost ultima dată cu autobusul? Dar cu tramvaiul? Dacă deții un autoturism este destul de greu să te desparți de el, și cu toate că există un avantaj să te deplasezi cu mașina, mijloacele de transport în comun au farmecul lor. O simplă plimbare cu oricare…

Zece locuri ideale pentru un selfie reușit

de |

Zece locuri ideale pentru un selfie reușit   Atunci când plecăm într-o vacanță, fie chiar și un city break, memoria telefonului trebuie să fie pregătită pentru selfie-urile care urmează să fie făcute. Dacă te-ai hotărât să vizitezi Oradea sau ești din urbea de pe Crișul Repede dar cu toate acestea dorești să ai amintiri noi…

Galeria de Arte vizuale – Oradea descoperită altfel

de |

Galeria de Arte vizuale – Oradea descoperită altfel   Situată pe strada Republicii, Galeria de Arte vizuale Oradea este locul în care valoarea, talentul și maiestria artiștilor plastici bihoreni este expusă publicului larg. Albul pereților devine insesizabil datorită lucrărilor de arta care oferă vizitatorilor șansa de a pătrunde într-o lume unică, o lume de multe…

Rochițe și biciclete pe străzile orădene

de |

Rochițe și biciclete pe străzile orădene În data de 2 septembrie, la ora 16:00, doamnele și domnișoarele sunt invitate la cea de-a cincea ediție a manifestării pe două roți, Skirt Bike. La fel ca în edițiile anterioare, reprezentantele sexului frumos sunt rugate să-și îmbrace rochițele și fustițele pentru a pedala și socializa pe străzile din…