SOLD OUT la TEDx Oradea!

de |

Înca 10 zile până ce va avea loc TEDx Oradea! Unde? În Sinagoga Neologă Zion! Când? În data de 29 octombrie! Vestea mai puțin bună, pentru cei care încă nu au reușit să își achiziționeze bilete, este reprezentată de faptul că toate locurile puse la dispoziție inițial au fost ocupate. Însă, organizatorii TEDx Oradea vor…

Ziua Inovării – despre cum poți crea plus valoare

de |

Ziua inovării pentru IMM-uri a ajuns la cea de-a doua ediție. Acest fapt denotă interesul crescut pentru dezvoltare venit din partea companiilor poziționate pe raza județului Bihor. Evenimentul organizat de Fundația Comunitară Oradea, în parteneriat cu Universitatea Hasselt din Belgia și CEU Business School, a reușit în această ediție să adune mediul de afaceri local, asociații de business, autorități publice, tineri…

Elevii și percepția lor asupra crizei refugiaților

de |

Mai mulți elevi ai Colegiului Național „Emanuil Gojdu” au prezentat situația crizei refugiaților sirieni prin intermediul unei piese de teatru. Școlarii cu vărste cuprinse între 16 și 18 ani, elevi ai claselor a X-a, a XI-a și a XII-a, au realizat, sub îndrumarea domnilor profesori Mircea Livia, Țic Lăcrimioara, Gergely Eniko, Bondici Liana și Niță Adrian, un scurt proiect…

Art UP, Oradea!

de |

„Haideți să arătăm că orădenii sunt interesați şi de evenimentele culturale! Haideți să arătăm că „ARTĂ” nu este doar o înlănțuire de patru litere! Haideți să promovăm tinerele talente orădene! Haideți să cunoaștem persoane care simt acelaşi fior ca şi noi la auzul cuvintelor: „pictură”, „design vestimentar”, „creație literară”, „teatru” sau „fotografie”! Haideți să împărtășim…

AIESEC Oradea: Depășește-ți limitele!

de |

Odată cu sosirea bobocilor în centrul universitar din Oradea, organizația studențească AIESEC Oradea a dat startul la proiectul Autumn Recruitment. Noi voluntari sunt așteptați să intre în acest proiect de voluntariat pentru a-și depăși limitele! AIESEC este o organizație internațională, bazată pe voluntariat la nivel global, dedicată tinerilor care pe de o parte își doresc să dobândească caracteristicile…

Au început înscrierile pentru Bursa Talentelor 2016

de |

În data de 4 octombrie, Fundaţia Comunitară Oradea a lansat cea de-a IV-a ediție a proiectului Bursa Talentelor. Prin programul Bursa Talentelor, Fundația Comunitară Oradea încurajează performanța celor înscriși într-o formă de învățământ, talentați indiferent de domeniu (științe exacte, științe umane, arte, sport etc.). Susținem tinerii cu idei de proiecte care aduc un plus de valoare în…

Concurs de fotografie: Economie și turism

de |

Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Economice, Departamentul de Economie, Agenția de Management al Destinației Bihor și Consiliul Județean Bihor lansează un concurs de fotografie destinat în special elevilor de liceu din județul Bihor și din regiune, participarea fiind însă deschisă oricărui tânăr cu vârsta cuprinsă între 14 – 19 ani, înmatriculat într-o instituție de…

Școala de valori pentru voluntari

de |

Sâmbătă, în Parcul 1 Decembrie, a avut loc evenimentul Volunteers 4 Volunteers, susținut de Școala de Valori. Prin intermediul acestui eveniment, reprezentanții a zece organizații non-profit din Oradea au interacționat cu tinerii, prezentându-le atât activitățile desfășurate de fiecare, cât și beneficiile voluntariatului. Într-un cadru informal, tinerii au înțeles importanța implicării în comunitatea din care fac parte…

Noaptea Cercetătorilor și la Oradea

de |

Noaptea Cercetătorilor 2016 va avea loc și în Oradea în data de 30 septembrie, în Sala Polivalentă a Universității din Oradea. Cei prezenți vor avea parte de cinci ore dedicate științei, între 17:00 și 22:00! Încă din anul 2005 această mișcare se bucura de un real succes atrăgând peste 1,5 milioane de vizitatori. „Evenimentul oferă oamenilor…

Criza refugiaților într-o Europă a valorilor și EUROSCOLA

de |

Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea anunță participarea la Concursul național pentru liceeni EUROSCOLA, ediția a IX-a (2016). Concursul este lansat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice sub titlul Criza refugiaților într-o Europă a valorilor. Obiectivele proiectului așa cum au fost ele definite…