Un loc ce merită văzut – Peștera Rădesei

de |

Un loc ce merită văzut – Peștera Rădesei

Pentru că este toamnă, iar timpul frumos ne îndeamnă să ieșim din casă, să ne bucurăm de culorile impresionante ale naturii şi să ne umplem tolba amintirilor cu momente prețioase, astăzi vă propun un loc numai bun de petrecut sfârșitul de săptămână. Peștera Rădesei este unică în România, are o lungime de peste 260 de metri.

Unicitatea acesteia este dată de hornurile care răzbat tavanul peșterii până la suprafață. Aceste hornuri sunt străbătute de pârâul Rădeasa, care face ca peștera să aibă o muzicalitate aparte. Peștera este localizată în Parcul Natural Apuseni, mai exact în partea nordică a platoului carstic Padiş, în Munţii Bihorului. Se poate ajunge cu ușurință pornind de la cabana Padiş pe traseul marcat, prin poiana Vărăşoia.

Intrarea în peșteră este însoțită de marcaje turistice de culoarea roşie şi de peisaje care par desprinse de pe paginile basmelor pe care le citeam în copilărie. Portarul de la intrare are o înălțime de 15 metri şi o lăţime de 7 metri, deschiderea decupată parcă din stâncă, formează un oval aproape perfect.

Portalul deschide drumul spre Sala Mare a peșterii, care este luminată de 4 hornuri, creând o atmosferă de poveste. Mergând mai departe, peştera duce într-o galerie unică, de forma unui tunel lung de 212 metri, cuprinzând săli de mari dimensiuni şi hornuri care aduc lumină, cunoscute drept cele cinci ferestre ale peșterii.

Podeaua este formată din blocuri mari de stâncă, diverse cascade care îşi exprimă dreptul la viaţă printr-un vuiet asurzitor. Peștera înaintează spre adâncimile pământului printr-un canion strâmt, cu marmite turbionare, apoi acesta conduce spre Poiana Rădesei.

Dacă vă hotărâți să o vizitați, nu uitați să vă echipați corespunzător, dar şi să vă umpleți clipa prezentului cu măreția peisajului care va crea un tablou impresionat în amintirile prețioase de peste ani.

Articol scris de Ioana Voichescu.