de |

Cea de-a treia persoană care a intrat în concursul Oradea scris… este Petra Boantă, cea care a decis să redacteze o scrisoare dedicată orașului nostru drag, Oradea…

Așadar, Scrisoare iubitei mele de Petra Boantă…

Draga mea,

Am crescut odată cu tine, m-am dezvoltat și m-am maturizat. Am lăsat la o parte gurile hrănite de răutate și mi-am văzut de drumul meu, asemenea ție. Am ignorat veninul care curge prin venele unora care continuă să-ți risipească aerul; și am luptat. Uite ce mândră ești astăzi! Ești genul de femeie împlinită, cu forme bine conturate și cu o minte ageră. Ești inteligentă și ai în jurul tău oameni de calitate; să dai din coate-ntotdeauna și să nu lași oamenii cu potențial să plece de sub aripa ta. Fii atentă, ai grijă de ei, căci ispite se găsesc la tot pasul. Nimeni nu e de neînlocuit, dar eu simt cu toți porii că egoismul tău e net superior și nu-ți permiți să pierzi. Nu uita că cea care primează e calitatea, în defavoarea cantității. Amprentezi atât de mult starea mea de spirit, draga mea. Nici n-ai idee! Fac rareori uz de armele lamentației feminine, dar și când o fac, ești implicată direct. N-aș fi în stare să trăiesc mult timp departe de tine, pentru că, știi bine…nicăieri nu-i ca acasă. Tu ești casa mea. Tu. Tu. Tu.

Intenționez să-mi iau o casă de vacanță. Încă nu știu sigur dacă mă voi muta tot la tine, sau voi alege Vama Veche. Nu te-ntrista fără să cunoști cauza, așteaptă! Eu sunt o fire libertină, chiar rebelă aș putea spune…și-atunci aș prefera să alerg „goală”, să mă dezbrac de inhibiții și de griji, să mă arunc în brațele libertății. Tu-mi poți oferi asta acum? Sau mai e necesar să aștept un pic?

Ai evoluat enorm, draga mea dragă, dar întotdeauna va fi loc pentru și mai mult. Eu nu mă satur niciodată. Am nevoie mereu și mereu să-mi menții mintea vie și tânără, să-mi așterni provocări la picioare și multă, multă materie primă; căci de prelucrare mă ocup eu.

Tu doar oferă-mi șanse.

Promit să nu te dezamăgesc, draga mea Oradea!

– Petra Boantă –

Fotografie realizată de Ștefania Curila