Schimbă viețile copiilor cu Ajungem MARI

de |

Schimbă viețile copiilor cu Ajungem MARI.

Programul educațional Ajungem MARI a luat naștere din dorința unor oameni energici de a se implica și de a schimba viețile copiilor instituționalizați. Povestea Ajungem MARI a început în București, în vara anului 2014. De atunci și până în momentul de față, programul s-a extins în 25 de județe. Bineînțeles, pentru acest lucru a fost nevoie de mult efort, răbdare, implicare și compasiune.

În prezent, Ajungem MARI lucrează cu aproximativ 2000 de copii instituționalizați din București și 25 de județe și aproximativ 1000 de voluntari dedicați timpului petrecut cu copiii. Pentru ca acest vis să poată continua, pentru ca și acei copii să ajungă MARI, căutăm voluntari dornici de a ajuta și de a se implica.

Ce facem ca voluntari?

Pentru reușită, voluntarii au nevoie de următoarele ingrediente: răbdare, dedicare, implicare, comunicare, compasiune și toleranță.

Munca noastră ca voluntari constă din 3 ore pe săptămână petrecute la centrele de plasament, alături de copii, unde îi ajutăm la efectuarea temelor, îi atragem la jocuri distractive, le dezvoltăm abilitățile prin diferite activități, îi încurajăm să se respecte atât pe ei, cât și pe colegii lor și să lucreze în echipă. Pe scurt, îi îndrumăm să ajungă MARI! De asemenea, îi ajutăm pe copii să exploreze lumea. Îi însoțim la ieșiri la teatru, la iarbă verde, la festivaluri, să plantăm flori sau doar să ne plimbăm!

Impresii de la colegele mele voluntare:

“Copilul anului pentru mine este T. de la adăpostul de noapte pentru copiii străzii Oradea. L- am cunoscut pe T. ieri, când s-a pus alături de mine și de o fată care citea o carte pentru copii. Dorea sa audă și el povestea. Când fata care citea a abandonat lectura, l-am întrebat pe T. dacă dorește să citească el mai departe. Cu o expresie pe care mi-e greu sa o descriu – între dorința arzătoare, sfială, un fel de vreau, dar nu vreau –, T. a zis ca nu știe să citească decât pe litere. A citit 2 propoziții in 10 minute. Se scuza la fiecare literă. „Dar eu nu știu sa citesc”, „Uai, da’ m-am incurcat” și-mi căuta privirea cu ochii lui plini de teama amestecată cu speranța.

Cu fiecare cuvânt deslușit, lui T. ii înflorea pe buze un zâmbet cum rar se vad in zilele noastre mega savante și plictisite. Un zâmbet de încântare, curiozitate, pofta de a descoperi – toate la un loc. Nici urm[ de „Mă lași? Nu mă interesează pe mine din astea”. Ca un om din desert care după câteva luni a dat de apa. Cred ca dacă as fi stat cu el pana dimineața să citim, nu l-ar fi doborât decât somnul, nu saturarea sau plictisul”, povestește Camelia.

“Datorită programului Ajungem MARI am reușit să descopăr o față a societății pe care o cunoșteam prea puțin și care se cere a fi explorată. Lucrez de aproximativ nouă luni cu copiii din centru. Nu e ușor, dar merită din plin. Merită să îi vezi cum se dezvoltă, cum învață, cum se joacă… Merită să știi că faci ceva IMPORTANT în fiecare săptămână, nu doar de Crăciun, de Paști și de 1 iunie. Merită să îți dai seama de punctele tale slabe și să încerci să le îndrepți (deși nu funcționează mereu) pentru ca acel copil să se apropie cu mai mult drag de ceea ce noi numim educație.

Merită să nu îți iasă activitatea de cinci ori pentru ca a șasea oară totul să iasă ca la carte. Merită să îi auzi spunând  „citiiiiim?”, când ajungi la centru. . Voluntarule, avem nevoie de tine, ei au nevoie de tine. Putem reuși doar împreună! Nu e în regulă să închidem ochii. Acești copii trebuie să ajungă MARI!”, ne spune Andreea.

 

Am început să vin la copii pe la începutul primăverii. Recunosc, aveam emoții. Nu aveam experiență cu copii și nu știam cum funcționează lucrurile la centrele de plasament. Cel mai bine înțelegi prin experiență. Am depășit repede faza emoțiilor, tocmai datorită copiilor! Sunt atât de inocenți și de curioși, că în prezența lor uiți de toate grijile! Există și momente solicitante, dar le depășim repede, datorită reușitei care urmează după un eșec. De la ei primesc cele mai frumoase cadouri: un zâmbet, o îmbrățișare sau chiar un pupic! Încântarea de pe chipurile lor în momentele în care reușesc să ducă o activitate la bun sfârșit și sunt lăudați sunt cea mai mare satisfacție pe care o putem avea noi, ca voluntari! Experiența de la Ajungem MARI m-a făcut mai matură, am ajuns să văd lumea cu alți ochi.

Dacă te-am convins să ni te alături, te invităm să te înscrii până pe 10 august, completând formularul online: https://goo.gl/forms/WJOHNetP5hNsflzy1 și trimițând apoi CV cu fotografie la adresa menționată în formular.

Modulul de voluntariat durează 6 luni și începe în octombrie. Până atunci au loc înscrierile, trainingurile (de o zi de weekend) despre nevoile copiilor și metode de lucru cu ei și repartizarea voluntarilor la centre.

Vârsta minimă pentru a deveni voluntar este de 16 ani.  Pentru mai multe detalii, accesați site-ul programului Ajungem MARI http://www.ajungemmari.ro/.