Qubiz Bike Ride susţine Fundaţia Mihai Neşu
Bicicliştii orădeni se mai pot înscrie încă la Qubiz Bike Ride, tura cu bicicleta din Băile 1 Mai de sâmbătă, 23 septembrie. Evenimentul este organizat de Qubiz în parteneriat cu Asociaţia Woodfellas pentru a încuraja mersul cu bicicleta în comunitatea locală. Mai mult, organizatorii şi-au propus să dea şi o mână de ajutor Fundaţiei Mihai Neşu, banii încasaţi din taxa de participare fiind donaţi integral pentru terapiile copiilor cu dizabilităţi.
Marcel Anghel, CEO-ul Qubiz, spune despre eveniment: “La Qubiz, pe lângă tehnologie, ne este foarte drag sportul, mersul cu bicicleta fiind unul din sporturile noastre preferate. Avem colegi care vin frecvent cu bicicleta la birou, colegi care ies împreună la ture după lucru, colegi care au participat la Thermal Enduro şi colege care nu au pierdut nicio ediţie de SkirtBike Oradea. Când am observat un interes crescut pentru acest sport, ne-am decis să facem un pas şi mai decisiv pentru a-l susţine.
Astfel, ne-am hotărât să organizăm Qubiz Bike Ride – un eveniment care se adresează tuturor celor care pedalează. Sunt invitaţi atât bicicliştii experimentaţi, cât şi amatorii, sau chiar şi începătorii. Ne dorim să organizăm un eveniment fain, unde toţi cei care participă să se simtă bine. Mai mult, credem că e foarte important să susţinem comunitatea locală, în măsura în care putem. De aceea am luat legatura cu Fundaţia Mihai Neşu şi am decis să direcţionăm taxa de înscriere în întregime către ei.”
Cei interesaţi de Qubiz Bike Ride se pot înscrie pentru unul dintre cele trei trasee.
Traseul Race 20 de km se adresează bicicliştilor experimentaţi, în care finaliştii vor fi premiaţi, pe categorii, cu echipamente de ciclism oferite de Bellotto, accesorii oferite de GreenBike, şi vouchere KreaKarting. Cei care preferă un ritm mai lejer se pot înscrie la Open 10 km, un traseu mai scurt care are setată doar o limită de timp: maxim 3 ore. Al treilea traseu se numeşte Cursa Familiei şi este un traseu de 3 km adresat familiilor, adică grupurilor formate de copii însoţiţi de cel puţin un adult (părinte, unchi, mătuşă, etc). Participanţii la Open 10 km şi la Cursa Familiei vor fi înscrişi la o tombolă cu premii.
Toţi participanţii vor primi câte un pachet de start cu produse oferite de Decathlon Oradea, GreenBike şi Carrefour Oradea. Pachetele de start pot fi ridicate în 21 sau 22 septembrie de la sediul Qubiz pe strada Făcliei nr. 1, în baza unui act de identitate.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Woodfellas, care are în palmares încă două concursuri de biciclete organizate pentru copii, dar şi trei ediţii de Thermal Enduro, un concurs dedicat bicicliştilor experimentaţi.
Cei care doresc să participe se pot înscrie pe site-ul evenimentului www.qubizbikeride.ro până miercuri, 21 septembrie. Pentru întrebări sau alte nelămuriri, persoana de contact este Ioana Silaghi. O puteţi contacta la numărul de telefon: 0742 064 278 sau pe email la [email protected].