Prietenii Pisicilor din Oradea.
Îți amintești unul din momentele din viața ta când erai poate bolnav, sau singur, ori pur și simplu avea nevoie de puțină afecțiune? Și ce plăcut e sentimentul când ai la cine să apelezi să te ajute în asemenea situații. Sentimentul că ai prieteni.
Spre deosebire de oameni, pisicuțele nu pot să ceară ajutorul, și mai ales cele care aparțin străzii. Majoritatea au doar nevoie de mâncare și puțină iubire. Unele dintre ele, însă, sunt rănite și necesită îngrijiri medicale. Și ele au nevoie de prieteni. De aceea, există asociația Prietenii Pisicilor.
Asociația Prietenii Pisicilor din Oradea a fost înființată anul 2010. Este o organizație non-profit, formată doar din voluntari. Scopul principal este salvarea pisicilor comunitare abandonate, îngrijirea lor și găsirea unui cămin permanent pentru acestea.
Am ajuns să fac voluntariat pentru adăpost la sfârșitul verii trecute. Nu știam foarte multe despre asociație, nu cunoșteam voluntarii de acolo. Singurele informații pe care le dețineam erau de pe pagina de Facebook, respectiv site-ul asociației. Trimisesem un e-mail pentru o cerere de voluntariat, și așteptam telefonul cuiva de acolo. Am fost sunată de Laura, care avea o voce extrem de plăcută, și cum aveam să descopăr ulterior, o personalitate pe măsură.
Mi s-a topit inima din prima clipă când am ajuns în interiorul adăpostului. Mă așteptam să găsesc doar tristețe acolo. În ciuda unor momente grele prin care au trecut, atât voluntarii cât și pisicile, am găsit în cadrul adăpostului iubire și speranță.
Spre exemplu, Chance. Este un pisoi care a suferit un grav accident de mașină, a fost în comă, și nimeni nu credea că mai scapă. Și-a revenit, deși suferă de epilepsie, iar asta înseamnă că necesită medicamentație zilnic. Totuși, este un motan adorabil care nu și-a pierdut pofta de joacă și este foarte afectuos.
Bineînțeles că nu este singurul exemplu. Majoritatea dintre ele sunt cu povești mai triste în spate. Unii oameni voiau să le curme viața, se distrau chinuindu-le, sau le abandonau pentru că nu au rămas la fel de mici ca și atunci când le-au dus acasă. Totuși, cu multă dragoste și grijă, voluntarii au reușit să le facă viața mai bună.
Au personalități diferite, nu seamănă una cu cealaltă. În adăpost sunt pisici foarte iubărețe și afectuoase, sau unele care vor să se afle în preajma oamenilor, dar fără să le atingi. Mai sunt și cele care par fioroase, și la prima vedere crezi că te zgârie dacă le atingi. De fapt, sunt niște ghemotoace de blană care vor să se joace cu tine.
Asta nu înseamnă că totul e roz. Asociația supraviețuiește doar din donații. Din acestea trebuie achitate: chirie, cheltuieli (energie electrică, încălzire, etc), mâncare, și tratamente pentru pisici. Unele dintre ele trebuie operate sau făcute investigații clare pentru a se determina cauzele bolii. Sunt multe costuri pentru ca adăpostul să funcționeze, iar unele luni sunt cu adevărat grele.
Totuși, voluntarii (care au și job-ul lor de zi cu zi, pe lângă) nu au abandonat animăluțele. Chiar și când au fost nevoiți să se mute din locul unde aveau la dispoziție și curte, într-un loc unde pisicile pot doar înăuntru să stea.
Uneori, pare totul foarte greu. Revin zâmbetele pe fețele lor, de fiecare dată când o pisică este adoptată, sau când li se trimit poze de către stăpânii cei noi, și povestea are happy end. Până atunci, fiecare zi este o nouă luptă pentru ca pisicile străzii să aibă o viață mai bună.
Cei interesați să ajute în orice mod, sau să adopte, pot să acceseze fie pagina de facebook, fie site-ul asociației.
Personal, voluntariatul acolo mi-a făcut viața mai frumoasă. Am învățat multe despre perseverență, speranță și iubire, de la pisicile de acolo, și de la voluntari. Cred că într-un fel m-au salvat pisicile pe mine.
Date de contact:
Facebook: Prietenii Pisicilor
Site: http://www.prieteniipisicilor.ro/
E-mail: [email protected]