Oradea ne încântă cu tot mai mulți oameni care doresc să se exprime și prin intermediul poeziei. Cel puțin, sigur Alex Toma face parte din această categorie.
Așadar, vă invităm să citiți poezia Post Scriptum, de Alex Toma.
Post Scriptum
Unde ești tu, oraș drag?
Stau singur și aștept pe prag
Căldura ta a plecat,
Mă gândesc la tine neîncetat.
Prima dată când ne-am cunoscut,
Am crezut că din start m-ai displăcut
Când te-am văzut erai anostă și rece,
Toți îmi ziceau „lasă că-i trece”.
Cu timpul ai devenit tot mai indiferentă
Demult ți-ai pus a ta amprentă
Așternând voalul tău cel rece
Toți îmi ziceau „lasă că-i trece”.
Ușor, ușor, recunosc acea față,
Încet, încet, totul în jurul meu îngheață
Noiembrie, octombrie, septembrie,
Începi să-ți așterni peste tot coroana aurie.
Ziua se micește, noaptea crește,
Se lasă ceața, nimic în jur nu se mai zărește
Niciun zâmbet de copil în zare
Draga mea, nu mai ai răbdare?.
Soarele dogorește peste mine,
Toți ochii ațintiți câtre tine
Stând în piață, la unirii,
Observ tot glasul omenirii.
Ziua zboară rapid, noaptea tot mai încet
Încercând să fac totul, ca să nu regret
Te uiți la mine, fără să spui un cuvânt
Tăcerea ta e ca de mormânt.
Prin martie ne-am mai apropiat,
De ger și de nămeți te-ai demachiat
Mirosul tău de flori m-a copleșit
Briza ta caldă m-a învăluit.
Soarele printre nori a răsărit,
Puțină speranță mi-ai sădit
Lumea-n jurul meu aleargă,
Căldura, tristețea să ți-o șteargă.
Unde ești tu, oraș drag?
Stau singur și aștept pe prag
În tot acest timp m-ai intrigat,
Mă gândesc la tine neîncetat.
– Alex Toma –
