Peștera Urșilor, o capodoperă a naturii

de |

Peștera Urșilor, o capodoperă a naturii

Peștera Urșilor, este una dintre cele mai frumoase peșteri din toată țara și unicat în Europa. Descoperită 17.09.1975, din întâmplare de un miner, Traian Curta. În ziua acea, minerul Traian Curta, care lucra în zona a lovit roca cu un ciocan pneumatic, el a dizlocat o bucată de calcar care descoperă o gaură în stâncă, în care cad ciocanul şi minerul. După o cădere pe verticala de 9 metri, minerul aprinde bricheta şi vede cu groază în jurul lui o mulţime de oase şi un craniu hidos. În final, e scos din groapă şi dus la spital, de unde e eliberat dupa trei zile cu diagnosticul “sănătos”. Traian Curta tocmai descoperise Peştera Urşilor.

Peștera e grupată în trei galerii: Galeria Oaselor, Galeria Emil Racoviță și Galeria Lumânărilor. Având o lungime de 1,5 km. Haide să pornim la drum prin povestea peșterii, așa cum am văzut-o și trăit-o eu.

Dacă decizi să vizitezi peștera, e indicat să ai la tine o bluză mai groasă, deoarece în interiorul peșterii, temperatura e de 10 grade Celsius, indiferent de anotimp. Pe parcursul traseului se pot admira formațiuni interesante conturate de privirea fiecărui turist, însă sunt anumite formațiuni care cu timpul au primit denumiri specifice se poate observa un Orășel al copiilor cu o casa și un brad.

De unde denumirea de Peștera Urșilor?

Mergând o altă formațiune miră privirea și fascinează prin inedit, luminile s-au stins „racheta e gata de plecare”, un moment scurt care te face să îți amintești mereu cu drag de clipele din peșteră. Treptat, ghidul dezvăluie detalii impresionante, fiind în concordanță cu scheletul de urs reconstituit, care se regăsește în peștera. Aceasta poartă denumirea de Peștera Urșilor, din cauză că, în urmă cu milioane de ani într-o iarnă geroasă cu -65 de grade Celsius, multi urși s-au adăpostit în interiorul peșterii și au rămas în etern acolo. Motivul fiind un cutremur care a blocat cu o stâncă intrarea urșilor, astfel peste 140 de urși au fost surprinși înăuntru neavând posibilitatea să iasă la exterior, și au fost nevoiți să practice canibalismul, un scenariu înfiorător.

Galeria Lumânărilor

Ultima încăpere e Galeria Lumânărilor, de o frumusețe ieșită din comun stalagmitele, impresionează prin forme asemeni unor lumânări. O formațiune aparte poate fi sesizata pe perete, aceasta întruchipează un urs care a rămas blocat în interior, vizitatorii putând privi jumătate din corpul său. Legenda a izvorât în 1975, când se presupune că, un singur urs a rămas în viață, iar minerul s-a întâlnit cu acesta. Când l-a văzut, ursul s-a speriat și a vrut să fuga, dar a rămas prins în acel perete, iar capul și labele din față putând fi sesizate la exteriorul stâncii. O poveste imaginară, dar captivantă.

De asemenea, fauna regiunii Băilor Felix, prin renumiți nuferi, se regăsesc și aici. O adevărată istorie se scrie și se conturează prin stalagmitele și stalactitele de la Peștera Urșilor, imaginația, aici e pusă pe primul loc. Lasă-te purtat de timp, și de moment, și crează-ți amintiri de neuitat. Peștera Urșilor e un obiectiv turistic, din Bihor, pe care nu trebuie să îl ratezi! „Cea mai frumoasă din toată țara” îi auzi spunând pe turiștii la ieșirea din Peștera Urșilor. Aceasta e și părerea unora dintre cei mai reputați speologi.

Călătorie plăcută!

Orar de vizitare: de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 17:00. În zilele de LUNI peștera este închisă! Se poate intra în interior doar în grup organizat, care se formează la intrare, (se aşteaptă să se adune aproximativ 50 de persoane) după care urmează un ghid. Tot traseul durează aproximativ o oră.
Informații utile : Peştera Urşilor este sitută în judeţul Bihor, în apropierea comunei Pietroasa, localitatea Chişcău.

Indiferent din ce parte a ţării mergi către Peştera Urşilor, trebuie să urci pe drumul E 79 Deva-Oradea şi să te îndrepţi către Pepiniera Sudrigiu, unde vei face dreapta dacă vii din Deva, respectiv stângă dacă vii dinspre Oradea. De acolo mai ai un drum drept de 12 kilometri până în localitatea Chişcău, dupa care încă doi kilometri până la peşteră. Se mai poate ajunge la Peştera Urşilor şi cu trenul, pe calea ferată Oradea-Vaşcău până la staţia Beiuş sau Sudrigiu, iar de acolo să continui drumul cu mijloacele de transport în comun.

Foto sus: http://www.xplorio.ro

Foto: Puskas Krisztian