Panoramă nocturnă
Luminile orașului, străzile care se pregătesc de somn, piețele cu deschideri ample, toate aceste componente ale urbei își demască frumoasa panoramă nocturnă, iar locul cel mai înalt din inima orașului reprezintă punctul 0 din care toate aceste frumuseți pot fi văzute.
Turnul Primăriei Oradea își deschide porțile la ceas de seară. Astfel că, în data de 23 iulie 2018, între orele 19:00 și 24:00, orădenii și turiștii au oportunitatea de a vedea cea mai frumoasă panoramă noctură a orașului. Fie că sunteți pasionați de fotografie nocturnă sau doriți să admirați frumusețea oferită de luminile orașului, șansa de a urca în Turnul Primăriei la orele nopții este oferită publicului doar o dată pe lună.
Pentru cei care nu au vizitat încă Turnul Primăriei, trebuie să le menționăm faptul că acesta oferă o panoramă unică, de la ultimul nivel putându-se vedea întregul oraș. Dacă imaginea este spectaculoasă ziua, noaptea aduce o cu totul altă față a Oradiei. Clădirile monument luminate și situate în Piața Unirii dar și cele situate în alte zonei ale urbei, completează sensațiile lăsate de la nivelul solului cu impresii care au reușit de-a lungul timpului să plaseze orașul de pe Crișul Repede în topul orașelor din țara noastră.
Tariful de vizitare:
5 lei / persoană – cetățeni români/străini
3 lei / persoană – elevi, studenți, pensionari, persoane cu handicap, grupuri organizate mai mari de 10 persoane
gratuit – pentru copiii cu vârste de până la 7 ani