Orădenii propun proiecte pentru orașul lor.
Bugetarea participativă presupune implicarea cetățenilor din orașul Oradea într-un proces de decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a unei părți din bugetul local. Au fost deja propuse aproape cincizeci de proiecte pentru a schimba înfățișarea orașului.
Proiectele eligibile vor fi alese de o comisie din cadrul primăriei Oradea și li se va acorda sprijin financiar din partea administrației locale. Bugetul alocat este de un milion şi jumătate de euro. Suma va fi folosită pentru finanțarea a 10 proiecte înscrise, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate și primesc cele mai multe voturi online de la concetățeni.
„Suma pentru un proiect admis este de 200 de mii de euro. Bineînțeles, în cazul în care proiectul reprezintă un interes mare pentru zona respectivă, el poate fi suplimentat. Cei care au propus proiecte eligibile pot să şi le promoveze şi acestea să fie votate pe site, după care se va trece la votul pe cartiere, pentru că ne referim la proiecte care vizează înfrumusețarea cartierelor în care locuiesc cetățenii. De aceea este bine ca ei să se implice, pentru că pot lăsa ceva în urmă”, a declarat Anca Grama, purtător de cuvânt al Primăriei Oradea.
Au mai rămas 10 zile în care cetățenii Oradiei propun proiecte pentru orașul în care locuiesc și îmbunătățirea acestuia. Pentru a înscrie un proiect, puteți accesa platforma online: oradea.ro/public/.
Sursă info: digi24.ro