[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=3818 /]
Printre locurile deosebite din județ se numără și Izbucul Izbândiș, izvorul de apă format într-o zonă carstică, cu debit intermitent, și care funcționează după principiul sifonului.
Unde se află acest loc, Izbuc Izbândiș? Probabil majoritatea dintre noi știm că este localizat pe teritoriul comunei Șuncuiuș, în Munții Pădurea Craiului.
Pentru a ajunge la el, urmărește marcajul „cruce albastră” de la ieșirea din centrul comunei, și ia-o la pas înspre satul Zece Hotare. Când vei vedea pe marginea drumului un foișor și vei observa un sifon care iese de sub stâncă, să știi că ai ajuns la destinație.
În acest loc s-au făcut, și se fac, scufundări. „Primele scufundări la care s-a utilizat echipamentul de scafandru autonom au fost efectuate în 1973 de către G. Horvath şi P. Horvath, de la Clubul de Scafandri „Nautilus” din Budapesta. Ulterior, au mai fost efectuate scufundări explorative de numeroase alte echipe de scafandri speologi din ţară şi străinătate, printre care amintim: Clubul „Verticurn” (Budapesta), sub conducerea lui P. Simsa, scafandri cehi L. Benysek şi P. Reznicek, speologii G. Rajka, Z. Vincze şi C. Daczo de la CSA Cluj-Napoca şi G. Halasi de la GSS „Transilvania” (Oradea), S. Sarbu (GESS Bucuregti), precum şi o echipă internaţională condusă de J. J. Bolanz”.
În 11 noiembrie 1984 însă a avut loc un eveniment tragic, un foarte bun scafandru și-a pierdut viața în timpul unei expediții: Gabor Halasi. Acesta a vrut să parcurga porțiunea dintre izbuc și peșteră, fiind o misiune destul de riscantă. „Apa care iese la Izbândiș coboară foarte mult în adâncime, pentru ca apoi să urce din nou în peșteră, formând o galerie în forma literei V. Fiind primul explorator, Halasi nu a știut care este adâncimea acestei galerii submerse. La 40 de metri adâncime, invăluit de norul de „ciocolată”, pierzând probabil simțul orientarii, nemaiștiind încotro e ieșirea, scafandrul a fost cuprins de așa-numita „panica de sifon”. A fost găsit fără viață de echipa de salvatori, 3 zile mai târziu, dar având suficient aer comprimat în butelii și în plămâni” – sursă text AICI.
[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=337 /]