Omul din La Mancha- un musical remarcabil

de |

Omul din La Mancha- un musical remarcabil

“Un musical remarcabil, emoţionant şi tulburător totodată”, aşa este descrisă pe scurt piesa Omul din La Mancha. Într-adevăr o piesă remarcabilă, jucată de nişte actori excepționali ai Teatrului Regina Maria.

În regia lui Korcsmáros Győrgy, cu decorul lui Paul Salzberger, costumele Amaliei Judea, coregrafia lui Bakó Gábor, orchestraţia Ariei Nagy Sándor, sub conducerea muzicală a lui Ovidiu Iloc, asistentul regiei Malec Vilmos şi desigur actorii trupei Iosif Vulcan au adus un omagiu uneia dintre cele mai interpretate piese de teatru sub forma unui musical din istorie.

În rolul principal, un bătrân pe nume Alonso Qijana, jucat de Richard Balint. Acesta se crede un cavaler pe nume Don Quijote de La Mancha. El are o personalitate plină de curaj care împreună cu scutierul său, Sancho Panza, interpretat de Alexandru Rusu, luptă în căutarea cavalerismului, a adevărului şi a purității. Căutarea este emoționantă, într-o lume care pare dominată de disperare şi păcat.

Piesa, atât de bine interpretată, te face să uiţi că te afli într-o sală de teatru şi să trăiesc simţirile cot la cot cu personajele. Emoţia adusă la final de strălucirea din ochii tuturor actorilor de pe scenă a fost măgulitor şi răscolitor.

Piesa „ Omul din La Mancha” este una dintre cele mai bune piese de teatru la care am fost vreodată.

La final aş dori să le mulţumesc tuturor celor implicați, care au lucrat la realizarea unei asemenea piese incredibile.

Sursă poze aici.