Locuri de văzut în Bihor, iarna (partea a II-a)

de |

Locuri de văzut în Bihor, iarna (partea a II-a)

Sunt multe locuri de văzut în Bihor, care încă așteaptă în liniște să fie descoperite. Altele sunt umblate în lung și în lat, însă nici unele, nici altele nu reprezintă un loc în care am merge într-o zi de iarnă…. sau poate?

Poate dacă am ști ce frumusețe se ascunde dincolo de înaintarea grea prin nămeți, ori dacă ne-ar spune cineva că inima se încălzește, în ciuda gerului, atunci când în fața ei îi este pictată o imagine așa cum nu a mai văzut. Poate dacă am încerca ceva unic în noul an, cu multă zăpadă, bucurie și avânt.

Cascade înghețate.

Un număr frumos de cascade își croiesc trecerea prin Bihor. Propunerea mea este să vizitați una, două sau câte doriți când frigul iernii le-a ușurat freamătul în care vuiesc mereu. Atunci când apa se transformă în gheață, când natura tace. Nu veți regreta!

Dacă nu aveți nicio idee despre vreo cascadă în apropiere, vă prezint câteva numai bune pentru fundalul pozei de iarnă pe care vreți o să faceți.

Cascada Bohodei – situată în Munții Bihor, pe valea Aleului. Cascada are o înălțime de 80 m, fiind cea mai mare din Munții Apuseni. Căderea apei nu este verticală, ci se prelinge pe stânca înclinată în mai multe trepte.

Cascada Vârciorog – regăsită în zona comunei Arieșeni, aproape de localitatea Vanvucești.

Cascada Evantai – în mijlocul Cheilor Galbenei din bazinul Padiș-Cetățile Ponorului.

Cascada Oșelu – se găsește pe Valea Oșelu, aproape de Valea Boga.

Cascada Săritoarea Ieduțului – aflată la 7 km de Stâna de Vale (pe care o puteți vedea înghețată în fotografia de mai jos).

Cascada Vadul Crișului – localizată în Munții Pădurea Craiului, în Defileul Crișului Repede, localitățile vecine sunt Șuncuiuș și Vadu Crișului.

Stâna de Vale

Cunoscută și îndrăgită, loc de odihnă și tratament, pentru toate vârstele, deschisă în fiecare sezon, însă unică atunci când frigul o învăluie.

Amplasată la o altitudine de 1.100 metri, pe Valea Iadului, este una dintre cele mai căutate și cunoscute stațiuni de odihnă din țară. Aerul este puternic ionizat, fiind un mediu perfect pentru petrecerea câtorva zile de vacanță. Stâna de Vale încântă turiștii prin diversele drumeții la Izvorul Minunilor, Cascada Iadolina, drumeții montane pe 16 trasee marcate și deplasări la Peștera Urșilor. Sezonul rece nu este uitat, Stâna de Vale fiind dotată cu pârtii pentru toate nivelurile. Demnă de atenția turiștilor pentru serviciile de calitate, condiții moderne și multă zăpadă.

Iarna ne oferă povești în nuanțe de alb, locuri sclipitoare, flori de gheață la geam, mănunchi de amintiri, tot ce trebuie să facem este să îndrăznim să ieșim din confortul caselor noastre și să ne bucurăm de acest sezon minunat.

Articol realizat de Ioana Voichescu

Fotografii: AquaCrisius