La doi pași de Oradea: Vârful Bihorul

de |

La doi pași de Oradea: Vârful Bihorul.

Vârful Bihorul este cel mai înalt punct al Munților Apuseni, de asemenea fiind cunoscut drept Vârful Curcubăta Mare, având o altitudine de 1849 de metri. Este situat la limita dintre județele Bihor și Alba, iar turiștii sunt din ce în ce mai interesați de acest vârf, întrucât panorama descrisă este superbă, întrucât, în zilele senine, se poate vedea chiar și la 40 de km distanță, până în orașul Ștei.

Amatorii de trasee montane au mai multe opțiuni prin care pot ajunge pe vârful Bihorul, însă cel mai popular traseu este cel care pornește din apropierea stațiunii Arieșeni, din județul Alba. De aici se merge aproximativ un km pe drumul național, în direcția Vîrtop, după care se cotește la stânga, prin satul Galbena, de unde urmați marcajul cu bandă albastră. Diferența de nivel dintre stațiunea Arieșeni și vârful Bihorul este de 900 de metri, iar urcarea pe jos durează aproximativ patru ore și jumătate, prilej pentru a culege fructe de pădure și a fotografia cât mai multe peisaje minunate.

De asemenea, există și un drum forestier ce poate fi parcurs cu mașina, din stațiunea Arieșeni, prin satul Galbena. După cotirea de pe drumul național către cel forestier urmează câteva pensiuni precum Montana sau Zâna Văii. De aici, urcarea cu mașina durează aproximativ 25-30 de minute.

Cea mai bună perioadă de vizitare este din mai până la începutul lunii septembrie, ținând cont că temperaturile sunt cu aproximativ 6-7 grade mai mici decât în stațiunile Vîrtop sau Arieșeni, dar traseul poate fi parcurs tot timpul anului, inclusiv pe timpul iernii. De asemenea, este foarte posibil să întâlniți hergheliile de cai are moților.

Indiferent de ce variantă ați alege, pe jos sau cu mașina, o vizită pe vârful Bihorul este un lucru inedit pentru orice iubitor de peisaje frumoase și plimbări în natură. Sfatul nostru: nu uitați pelerina de ploaie, întrucât vremea la munte este extrem de schimbătoare!