Frumuseţea redobândită

de |

Frumusețea Oradiei se datorează clădirilor care rup barierele timpului şi revin la strălucirea de odinioară.

Aflată în continuarea Palatului Moskovit, Casa Roth şi-a recăpătat frumuseţea de odinioară. Lucrările de restaurare a imobilului au fost realizate în cadrul programului Multianual pentru Reabilitare Fațade, valoarea investiției ajungând la suma de 200 de mii de lei.

Restaurarea aduce un plus de eleganţă care o particularizează în asamblul urbanistic orădean. Specialiştii care au lucrat la renovarea casei Roth au reparat tencuiala exterioară, poarta de acces şi ferestrele. Pentru exterior s-au folosit culori ale unei game de verzui şi movuri. Cu toate că pare îndrăzneaţă alegerea, rezultatul final îi oferă imobilului o ţinută elegantă.

Casa Roth a fost concepută ca un imobil cu apartament şi spaţii comerciale şi este realizată după schiţele arhitectului orădean Valer Mende, în anul 1912. Beneficiarul a fost Henric Roth, “comerciant de modă pentru bărbaţi”, care avea la parterul casei propriul magazin, iar cel care condus lucrările a fost inginerul Lipot Incze. Stilul este secession, având inspiraţia din secessionul central-european, de factură germano-vieneză. Clădirea este organizată în jurul unei curţi interioare, faţada este simetrică şi are o compoziţie simplă cu volume clar demarcate, şi este dominată de nota de elansare, realizată prin compartimentarea în trei travee şi prin utilizarea celor trei pinioane triunghiulare deasupra fiecăruia. Balcoanele clădirii sunt realizate din zidărie masivă şi au forma de semicerc. Ele se profilează puternic între lesene şi constituie o contrapondere la geometrismul liniar al faţadei. Detaliile ornamentale de pe faţada clădirii sunt puţine, cele existente fiind folosite la burlane, feroneria balcoanelor şi balustrada scării. Cu toate acestea, plăcile de majolică albastră şi portocalie de pe faţadă, alături de vitraliul de deasupra porţii, atrag atenţia trecătorilor uimiți de frumusețea acesteia.

Casa Roth face parte din ultima generaţie de construcţii orădene realizate în jurul anilor 1900, motiv pentru care, importanţa acestei construcţii o poziţionează în rândul construcţiilor de patrimoniu.

 

Articol realizat de: Sebastian Ferchi

FOTO: Bogdan Pater