Din 2014, în Oradea funcționează o Școală de filosofie în manieră clasică, după cum este prezentată Asociația Culturală Noua Acropolă. Este un loc unde filosofia, cultura și voluntariatul sunt principalele „domenii de activitate” cu scopul de a contribui la „o lume mai bună, printr-un om mai bun”.
Noua Acropolă este…
… organizație internațională fondată în 1957, în Buenos Aires (Argentina), de către istoricul și filosoful Jorje Angel Livraga Rizzi (1930 – 1991), prezentă în peste cincizeci de țări, pe cinci continente.
În Grecia antică, „Acropole” desemna partea cea mai înaltă a oraşului. Era locul în care lumea formelor concrete se unea armonios cu lumea invizibilă a ideilor. Acropola reprezintă un loc simbolic pentru imaginaţia noastră, care ne sugerează ascensiunea spre punctul cel mai înalt din noi înşine.
Considerăm că lumea de azi are nevoie de noi „Acropole”, realizate nu din piatră, ci din fiinţe umane, „Acropole” ridicate în inima oraşelor noastre, în cadrul cărora oamenii să dezvolte o viaţă interioară elevată, restabilind legături profunde cu ceilalţi şi cu natura.
Sursă text AICI
Noua Acropolă a luat ființă, în Oradea, în februarie 2014, sub coordonarea Andreei Neacșu. De atunci și până în prezent, s-au desfășurat un număr mare de cursuri, conferințe, activități culturale și sociale.
Și se adresează…
…tuturor celor care sunt deschiși înspre idei nobile, mărețe, înspre diversitate, multiculturalitate, înspre dorința de a cunoaște, de a se cunoaște și, mai ales, de a aplica ceea ce este cu adevărat valoros.
Principiile Noii Acropole…
Întregul demers se bazează pe trei principii de bază, urmărite în mod constant și perseverent:
- Principiul I
Promovarea idealului de fraternitate universală, bazat pe respectul pentru demnitatea umană, dincolo de diferenţe rasiale, sexuale, culturale, religioase, sociale sau de orice altă natură.
- Principiul II
Încurajarea dragostei de înţelepciune care, prin intermediul studiului comparat al filosofiei, religiilor, ştiinţelor şi artelor, promovează cunoaşterea universului, a naturii şi a fiinţei umane.
- Principiul III
Dezvoltarea maximă a potenţialului uman, prin susţinerea realizării noastre complete ca indivizi şi a integrării noastre în natură şi în societate, nu ca simpli spectatori, ci ca participanţi activi la o lume care are nevoie să devină mai bună. Rezultatele muncii noastre sunt oamenii mai buni, care pot asigura o dezvoltare socială durabilă.
La Noua Acropolă Oradea se discută despre…
Printre activitățile Noii Acropole se numără:
-
Cursuri introductive de Filosofie Aplicată;
-
Cursuri de aprofundare pe diferite teme culturale, filosofice, din domeniul psihologiei etc.;
-
Conferințe care abordează diferite teme, ca de exemplu: Interpretarea ezoterică a „Primăverii” lui Botticelli; Mituri și simboluri în Star Wars; Catedralele Gotice; Despre echilibrul personal; Dezvoltarea personalității; Giordano Bruno; Muzica și filosofia. George Enescu etc.;
-
Mese rotunde care vizează teme precum: Legenda lui Arthur; Mitul lui Herakle; Banchetul, Despre dragoste – Phaidon, Despre natura sufletului; Timp scurt. Timp suficient etc.;
-
Lansări de carte: Epoca Vărsătorului, Jocurile Mayei, Alchimistul ș.a.;
-
Ateliere: Atena – realizare de reproduceri arheologice origami; croitorie; demonstrații științifice, ikebana – arta aranjamentelor florale ș.a.m.d.;
-
Activități artistice: piese de teatru, cercuri de poezie și de lectură, muzică
-
… și multe alte activități interesante și utile.
*Pentru a deveni membru-voluntar în Asociația Culturală Noua Acropolă este necesar să se finalizeze cu succes primul curs de Filosofie Aplicată.
Date de contact – Noua Acropolă Oradea
- Adresă: Piața Unirii, numărul 5, apartament 7, interfon 10
- E-mail: [email protected]
- Telefon: 0755 292 542
- Website: www.noua-acropola.com
- Facebook: Noua Acropola Oradea