Festivalul Luminii 2017.
Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte! Vă reamintim că sâmbătă, 27 mai, sunteți invitați la cea de-a zecea ediție, Festivalul Luminii 2017. Evenimentul este organizat de Cercetașii României – centrul local Oradea. Acesta va avea loc în Parcul 1 Decembrie, între orele 17:00 – 23:00, timp în care vom avea ocazia să uităm de grijile cotidiene și să ne bucurăm de lucrurile simple.
Între orele 17:00 – 20:00 se va organiza un târg de ONG-uri, unde organizații din Oradea își vor prezenta activitățile de voluntariat. Tot în acest interval orar, vor avea loc și ateliere de teatru, origami și face-painting.
La ora 20:30 va începe cel mai așteptat moment al serii: aprinderea gulguțelor, moment care va umple cu lumină atât parcul, cât și sufletele participanților.
Începând cu ora 21:30, cercetașii ne vor încânta cu o sesiune de „mica chităreală” și cântece folk.
În final, un prieten al cercetașilor va face jonglerii cu foc.
Festivalul Luminii va fi și anul acesta un eveniment inedit, așa că vă așteptăm în număr cât mai mare!
Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook a evenimentului.