Crăciunul la bunici, în Bihor. Crăciunul perfect.
Uite că a sosit iar perioada Crăciunului… Hmm… nu mai e cum era pe vremuri… vântul suflă puternic si temperaturile contiuă să scadă însă zăpada nu e nicăieri, dar noi tot știm că se apropie Crăciunul. Am trecut prin Piața Unirii unde târgul nostru mi-a reamintit de una dintre cele mai mari bucurii ale unui copil: Crăciunul la bunici.
Satul Foglaș, Bihor.
Odată cu venirea frigului, sufletul meu de copil era încălzit de gândul că se apropie momentul să-mi vad din nou familia înghesuită în jurul mesei din casa bunicilor. În fiecare Ajun de Crăciun ne întâlneam cu toții în sătucul ascuns între păduri numit Foglaș, unde contribuiam fiecare la pregătiri. Femeile la bucătărie, bărbații fixau bradul și pregăteau sortimentele de băuturi tradiționale de casă, iar noi, cei mici, completam atmosfera cu cel mai important element: decorurile.
Când totul era pregătit, ne ocupam fiecare locurile în jurul mesei, bunica aprindea o lumânare în mijlocul acesteia, iar bunicul spunea rugăciunea. Mirosul bucatelor tradiționale ne zăpăcea complet; era singura perioadă din an în care puteam gusta acele preparate, dar nu pierdeam mult timp la masă, deoarece odată cu lăsarea serii începeau să sosească colindătorii. Primii veniți erau mereu cei mai mici și mai sensibili la frig. Înfofoliți de abia le zăreai obrajii roșii și înghețați, își spuneau fiecare “poezia” din tot sufletul și colindau cât îi țineau plămânii. Când se apropia miezul nopții, numărul colindătorilor scădea, iar de la un moment dat începeam să ne pregătim pentru biserică.
Era unul dintre cele mai importante momente când în curtea bisericii ne întâlneam cu o mulțime atât de mare de oameni, toți adunați pentru a-l sărbători pe micul prunc venit din ceruri. Era o atmosferă inegalabilă. Deși afară era un frig de nu-ți mai simțeai degetele, sufletul era încălzit de glasul tuturor celor prezenți care își uneau vocile pentru un colind care părea să fie cel mai frumos sunet auzit vreodată.
După încheierea slujbei, mulți plecau acasă, dar câțiva mai curajoși se organizau pentru a colinda întreg satul. Bărbați și femei, vârstnici și copii se uneau pentru a aduce fiecăruia bucuria Crăciunului. Porneau de la prima casă de lângă biserică, iar cei colindați se îmbrăcau repede pentru a li se alătura. În final, grupul de colindători devenea atât de mare încât colindam doar în curtea oamenilor pentru că nu mai aveam loc în casele oamenilor. Când fiecare casă fuseseră colindată, ne grupam în grupulețe mai mici și ne întorceam acasă.
Ciudat este că nu mi-am explicat niciodată cum, a doua zi când ne trezeam, fiecare aveam cadourile pregătite sub brad. Și toți, cu mic, cu mare ne grăbeam să despachetăm surpriza pentru care încercam să fim cuminți tot anul.
Articol realizat de Bianca Feric.
