de |

În seara de 4 noiembrie, vineri, trupa Luna Amară a poposit pe la Oradea pentru a oferi un concert de excepție, cea de-a treia oprire stabilită pentru turneul de lansare al noului album, Aproape.

Luna Amară

După ce trupa orădeană HIGH a spart gheața, cântând în deschidere, Luna Amară a revenit pe scena din orașul nostru, în Urban Place, atât pentru a-și face cunoscute noile piese, cât și pentru a ne încânta din nou cu melodiile deja cunoscute care, cel puțin pentru fanii formației, rămân nemuritoare.

Prin intermediul concertului am făcut cunoștință cu ce înseamnă albumul Aproape, care cuprinde șapte cântece specifice stilului formației, dar, după cum menționasem și mai sus, ne-am reîntâlnit cu melodiile deja cunoscute, fredonate și de către public.

Sursă foto AICI.

Așadar, suntem mândri că ne aflăm și noi pe lista turneului Luna Amară. Le ținem pumnii și sperăm că au luat puțină energie pozitivă și de la orădeni.

Mulțumim LB Shows pentru organizare, trupei HIGH pentru că ați fost din nou prezenți și, bineînțeles, formației Luna Amară.