Șase localități din Bihor vor beneficia de cadastrare gratuită, și anume: Batăr, Borod, Borș, Mădăraș, Sânmartin, Sântandrei și Tulca.
Pe lângă localitățile bihorene menționate anterior, se estimează că până la finalul anului 2016 se vor bucura de cadastrare gratuită 34 de localități din 14 județe.
„Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) este reglementat de Legea nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi de HG nr. 294/2015.
Programul național de cadastru și carte funciară se desfășoară în perioada 2015-2023 și are ca obiectiv înregistrarea sistematică a imobilelor în 2337 UAT- uri situate în mediul urban și rural.
Prin Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost instituită Axa prioritară 11 – Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru și cartea funciară, ce are ca obiectiv înregistrarea sistematică cu fonduri europene a imobilelor în 793 de comune” – sursă text AICI.
Toți cetățenii care vor beneficia de acest serviciu au obligația de a coopera, de a prezenta actele juridice referitoare la imobile și de a permite accesul pe teren persoanelor responsabile cu acest demers.