Un eveniment special este pe cale să aibă loc sâmbătă, 17 septembrie 2016. Este vorba despre Astroclub Meridian 0 – 10 ani!
„Anul acesta Astroclubul Meridian 0 Oradea împlinește 10 ani de la înființare. Cu această ocazie vom organiza un simpozion la care îl avem ca și invitat de onoare pe domnul dr. ing. cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român, care anul acesta împlinește 35 de ani de la zborul în cosmos și alți invitați de la nivel național, care au contribuit la punerea bazelor și dezvoltarea domeniului astronomic în România.
Tot cu ocazia acestui simpozion dorim să comemorăm 3 ani de la trecerea în neființă a profesorului de fizică Dacian Marin Bica, care a fost unul din pilonii care au pus bazele acestui Astroclub și a dezvoltării domeniului astronomic în Oradea și România” – sursă text AICI.
Programul evenimentului este următorul:
- Deschiderea oficială a simpozionului
- Cuvânt de deschidere, prezentatorii: Hajnalka Annamaria Georgies și Cristian Florin Lazăr
- Prezentarea oficialităților din partea orașului Oradea și a invitaților
- Istoria Astroclubului Meridian 0 Oradea
- prof. Nicoleta Pazmany – președinte Astroclub Meridian 0
- Realizările membrilor fondatori
- ing. aerospațial Cristian Florin Lazăr
- drd. astrofizică Anabele Pardi
- filmuleț legat de evoluția tinerilor în cei 10 ani de existență a astroclubului
- Amintiri – prof. Marin Dacian Bica
- ing. Hajnalka Annamaria Georgies
- prof. Petru Crăciun – Suceava
- prof. univ. dr. Alexandru Bica – Oradea
- Tabăra de astronomie „Regiomontanus”
- prof. Anca Marian, Colegiul Național IMClain Blaj, coordonator lot astronomie
- Concurs Astronomicus și Curs NASE
– prof. Gina Marcu, Școala C. Brâncuși – Cluj-Napoca
- Planetariul digital
- Ioan Drăgoi, planetariul Pitești
- 16.30 – 17:00 Pauză de cafea
- Sarmisegetuza vs Stonhenge
- Pr. Dr. Mircea Victor-Rusu, Universitatea București
- Participarea României la Olimpiadele Internaționale de astronomie
- prof. matematică Erika Lucia Suhay și Elisabeta Ana Naghi
- Prezentare activitate SARM (Societatea Astronomică Română de Meteori)
- Valentin Grigore – Târgoviște, președinte SARM
- Prin lume, la vânătoare de eclipse
- Cătălin Beldea – Revista Știință și Tehnică – București
- 35 de ani de la primul zbor în cosmos al unui român
- Dr. Ing. cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române
Acestea fiind scrise, dorim un sincer și călduros la mulți ani Astroclubului Meridian Zero Oradea!
Sursă foto AICI