6 Motive să vizitezi Defileul Crișului Repede

de |

Ești în cătarea unei destinații unde să te relaxezi și să-ți încarci bateriile la final de săptămână? Ți-e dor să reîntâlnești natura în frumusețea ei deplină pe care o știai din copilărie? La o aruncătură de băț de Oradea (aproximativ 50 km) se află un colț de rai care te va surprinde și nu te va lăsa să te plictisești nici măcar o secundă. Desigur, vorbim despre Defileul Crișului Repede!

Iată câteva motive care te vor convinge să treci această zonă de vis pe lista locurilor de vizitat în acest an:

  1. Defileul Crișului Repede este o arie protejată de interes național, deci o rezervație naturală, cu o faună și floră mixtă, specifică sectorului montan. Un traseu de dificultate ușoară sau medie îți va scoate la iveală o parte din tainele acestui tărâm minunat.
  2. Pentru amatorii de speologie, Peștera Vântului, Peștera Unguru Mare sau Peștera Bătrânului așteaptă să fie descoperite. Emblematică este Peștera Unguru Mare, cu deschiderea sa impresionantă și vestigiile descoperite aici. Programul de vizitare este zilnic între orele 10-18, în intervalul aprilie-octombrie, iar turul ghidat durează 30 de minute.
  3. Dacă iubești aventura, aici poți practica raftingul. Crișul Repede permite practicarea acestui sport mai ales primăvara, când topirea zăpezii de pe culmile montane și ploile abundente cauzază creșterea semnificativă a debitului.
  4. Escaladează stâncile golașe și bucură-te de o priveliște unică. Traseele de via ferrata te vor scoate din zona de confort, te vor umple de energie și îți vor oferi o panoramă pe care nu o vei uita curând.
  5. Bucură-te de liniștea naturii pe una din cele mai frumoase plaje din România, chiar pe malul Crișului Repede. Plaja sălbatică din inima munților Apuseni este frecvent asemănată cu cele thailandeze, datorită stâncilor care se ridică semețe din apele râului.
  6. Alte obiective pe care nu trebuie să le ratezi în această zonă sunt Biserica de zid „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Vadu Crișului, monument istoric construit în 1790 și Turnul de la „Portus Crisy” (atracție cunoscută și ca „Vama sării” sau „Casa zmăului”) din Vadu Crișului, monument istoric construit în secolul al XIII-lea.