Istoria orașului de la poalele Tâmpei: Brașovul în Evul Mediu

de |

Istoria orașului de la poalele Tâmpei: Brașovul în Evul Mediu Brașovul a fost un important centru economic, politic și comercial încă din perioada medievală. Statutul său se datorează pe de-o parte așezării geografice, iar pe de altă parte conviețuirii dintre maghiari, sași și români. Atestat pentru prima dată în anul 1235 sub denumirea de „Corona”,…

Lucruri neștiute despre Brașov – partea a II a

de |

Lucruri neștiute despre Brașov – partea a II a Într-un articol precedent ți-am prezentat câteva studii și date statistice naționale care atestă poziția fruntașă a Brașovului în ceea ce privește liniștea, curățenia sau costul avantajos al vieții. De data aceasta am revenit cu o nouă serie de curiozități despre Brașov. Lista noastră cuprinde recorduri unice…

Brașovul în luna noiembrie: Retrospectivă FOTO

de |

Brașovul în luna noiembrie: Retrospectivă FOTO Noiembrie este acea lună din an în care peisajele de toamnă se împletesc cu cele de iarnă, oferindu-ne un spectacol vizual unic. În popor, această lună se numește Brumar, căci bruma și promoroaca își fac apariția, dar și Vinar – luna în care vinurile fermentează și se limpezesc pentru…

Unde ne relaxăm: cele mai frumoase parcuri din Brașov

de |

Unde ne relaxăm: cele mai frumoase parcuri din Brașov Desemnat în anul 2011 „Capitala verde a României”, orașul Brașov este destinația ideală pentru iubitorii de natură și activități în aer liber. Datorită preocupării constante din ultimii ani pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, astăzi ne putem mândri cu parcuri, alei și grădini publice încântătoare. Acestea…

Brașovul în luna Octombrie: Retrospectivă FOTO

de |

Brașovul în luna Octombrie: Retrospectivă FOTO Luna octombrie ne-a bucurat întreaga ființă cu peisaje de toamnă spectaculoase, surprinse în ipostaze diverse, de la cele colorate, vesele și calde, pană la cele mohorâte, reci sau melancolice. Covorul de frunze arămii, belșugul de fructe și legume, aerul parfumat și diminețile răcoroase ne-au făcut să trăim in fiecare…

Emblema orașului Brașov, între mit si realitate 

de |

Emblema orașului Brașov, între mit si realitate  Blazonul unui oraș este mai mult decât un ansamblu de semne și simboluri convenționale specifice comunității locale. Acesta ascunde întâmplări și personaje istorice importante, dar și legende transmise prin viu grai de strămoșii noștri. Singura emblemă color din oraș se află pe fațada principală a Casei Sfatului, devenită…

Fărâme de istorie: monumente dispărute din Brașov

de |

Fărâme de istorie: monumente dispărute din Brașov Majoritatea dintre noi cunoaștem principalele monumente din Brașov. Ele ne încântă privirile în fiecare zi în care ne plimbăm pe străzile orașului. Fie că ne referim la muzee, clădiri sau alte monumente, acestea sunt exponente ale istoriei, tradiției și culturii brașovene. Un lucru puțin știut este acela că,…

Brașovul în luna Septembrie: Retrospectivă FOTO

de |

Brașovul în luna Septembrie: Retrospectivă FOTO Blândă sau aprigă, luna septembrie îmbogățește orașul cu profunzimi tomnatice, melancolice, cu nuanțe calde, cu seninătăți eliberatoare și cu furii inexplicabile. Luna septembrie aduce un soi de mister, care învăluie orașul într-o mantie de noblețe, este luna belșugului și a bogăției. Pe cât de suprinzătoare am simțit-o, pe atât…

De unde vine numele de Brasov?

de |

De unde vine numele de Brasov?  Te-ai întrebat vreodată de unde provine numele orașului nostru? Chiar și istoricii s-au întrebat acest lucru, iar noi am fost curioși ce au aflat. Așa că ne-am apucat de lucru și ne-am informat. Dacă ești și tu la fel de curios ca noi să afli care este istoria numelui…

Cetatea Brașov – străjerul nostru

de |

Cetatea Brașov – străjerul nostru de 6 veacuri O zi frumoasă se cunoaște de dimineață. La noi, a fost o dimineață însorită, când traficul era suficient de redus încât să nu acopere ciripiturile păsărilor care se auzeau în pădurea de la baza Dealului Cetății. Ne aflam pe terasa unei mici și elegante cafenele, în apropierea…