Universitatea din Oradea a primit 3 stele din maximul de 4
„În mai 1990, printr-un decret al guvernului român, s-a înfiinţat Universitatea Tehnică, denumită apoi Universitatea din Oradea, pe temelia puternică a unor prestigioase tradiţii universitare orădene. Acest lucru a însemnat o reparaţie culturală şi ştiinţifică de mult dorită în viaţa societăţii româneşti, ca o încununare la Oradea a victoriei revoluţiei poporului român din decembrie 1989, una dintre cele mai mari realizări româneşti din Crişana după realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Se întruchipa astfel visul multor generaţii de intelectuali bihoreni, exprimat limpede de un istoric al instituţiilor culturale din municipiul Oradea şi judeţul Bihor: „Cât pentru viitor dorinţa tuturor românilor de bine este ca la Oradea să se înfiinţeze o universitate completă, ale cărei lumini să străbată întreagă graniţa de vest a României”.” – sursă text uoradea.ro.
În prezent, Universitatea din Oradea dispune de 15 facultăți cu 109 specializări pentru studiile de licență, 80 de programe de masterat și 12 programe de doctorat.
Raportul Integrității Universitare din România, realizat de ONG-ul Societatea Academică Română, a evaluat 48 de universități publice din România, după următoarele criterii: transparență și corectitudine administrativă, corectitudine academică, calitatea guvernanței, management financiar, meritocrație și antidiscriminare. Evaluarea universităților s-a desfășurat în trei etape. În final, s-a realizat un clasament al acestor instituții, fiecare primind un număr de stele.
În urma evaluărilor, Universitatea din Oradea a primit 3 stele din maximul de 4, prezentându-se onorabil în clasament. Gama variată și calitatea facultăților și programelor de studiu îi invită atât pe cei din țară, cât și pe cei de peste hotare să-și realizeze studiile superioare la Universitatea din Oradea.
Raportul integral poate fi descărcat și citit AICI.