Unde mergem la picnic în Oradea?
Am intrat oficial în lunile de vară, iar ce alt mod mai bun de a ne petrece timpul în aer liber decât la picnic în Oradea? Pentru toți cei ce vor să se reîncarce cu energie prin mersul la picnic, Oradea dispune de numeroase locuri perfecte pentru această activitate relaxantă. Fie că vorbim de malurile Crișului, de Șanțul cetății sau de zona Silvaș, fiecare amator de picnic va găsi, în Oradea, un loc pe gustul său.
1. Parcul Libertății
Oricine va putea găsi o oază de liniște în cadrul parcului Libertății. Atmosfera boemă fiind accentuată de muzica clasică ce provine de la florăria din parc, în care vă puteți cufunda odată așternute păturile și/sau instalate hamacele.
2. Șanțul cetății
Șanțul cetății este unul dintre locurile preferate ale celor ce caută liniște și relaxare înconjurați de verdeață, în inima orașului. La umbra copacilor vechi de zeci de ani și a zidurilor cetății, trecute prin multe războaie, o zi toridă de vară trece mult mai ușor.
3. Malul Crișului
Ce poate fi mai feeric decât audiția muzicii Crișului Repede, la umbra sălciilor de pe malurile sale? Fiecare zonă de pe malurile Crișului este specială și te atrage în felul propriu, însă cele mai cunoscute zone pentru picnic ar fi Parcul Silvaș, amenajat special în acest sens, dar și zona înconjurătoare Podului Intelectualilor.
Acestea au fost recomandările noastre în ceea ce privește locurile de mers la picnic din Oradea. Voi ce alte locuri ați mai adăuga pe listă?