De Crăciun, sau cu diferite ocazii speciale, așteptăm daruri, mici atenții realizate manual, surprize ș.a. De asemenea, pregătirile pentru a oferi cadouri sunt și ele o adevărată provocare, ocupându-ne atât de mult timp, uneori, încât uităm să ne oprim preț de o clipă, să oferim un zâmbet, o vorbă bună… sau să ne oferim nouă puțin timp pentru a ne așeza gândurile în ordine, pentru a ne privi și aprecia așa cum suntem noi… frumoși, dar uneori puțin încordați, agitați, prinși în cotidianul de fiecare zi.
De aceea, odată cu venirea aceastei sărbători, dorim să vă oferim și noi câte ceva. Vă dăruim idei de cadouri pentru cei dragi, pentru cei pe care îi întâlniți pe stradă, pentru cei care v-au supărat sau pe care i-ați supărat…
- Începem cu un zâmbet. A dărui un zâmbet este un lucru nu foarte dificil. Tot ce trebuie să facem este să ne asigurăm că acesta vine din interiorul nostru, sau cum ar zice cei care studiază expresiile faciale, să oferim un zâmbet cu toată fața, să se citească până și în ochii noștri sentimentul pe care vrem să-l transmitem.
- O îmbrățișare. S-au făcut și studii cum că îmbrățișările sunt un „medicament” foarte bun pentru sănătate psihică și emoțională a celor din jur. Așa că, oferiți cât mai multe strângeri în brațe atunci când vreți să susțineți pe cineva, dar nu numai.
- O încurajare. De multe ori avem nevoie pur și simplu de o încurajare pentru a trece peste o dificultate sau pentru a ne simți mai bine. Așadar, vă încurajăm să încurajați… atunci când este cazul. 🙂
- O clipă. Timpul trece foarte repede. Când suntem agitați, fugim, ne grăbim cine știe ce „să prindem”, nici nu mai îl simțim, nu mai îl percepem, ne fuge printre degete. Credem că poate fi un dar foarte frumos o simplă clipă, un moment în care îi privim pe cei din jur în ochi, cu dragoste, un moment în care nu trebuie să zicem nimic, doar să simțim…
- O apreciere. Cu toată graba specifică secolului nostru, suntem obișnuiți să observăm în special ceea ce nu este bine, mai ales din punctul nostru de vedere. Dar de câte ori am spus lucruri precum: „ce frumos miroase în casă”, „ce bune sunt brioșele”, „ce bine îți vine paltonul”, „ce bună idee ai avut”, „mulțumesc pentru șervețel”… lucruri mărunte care fac diferența.
- Un sărut. Un sărut pe obraz, pe frunte, un sărut sincer care să transmită încurajare, apreciere, dăruirea unei clipe…
- O strângere de mână. Indiferent dacă e în semn de salut, sau în semn de apreciere, o strângere de mână poate fi un dar frumos, care să indice fermitate, siguranță, să transmită încredere.
- O bătaie pe umăr. Chiar dacă nu e vorba de o încurajare verbală, o bătaie pe urmă poate fi un dar frumos, poate chiar deosebit… depinde de moment.
- Atenție. Suntem obișnuiți să fim atenți, sau distrași, de foarte mulți factori. Atenția asupra unui singur lucru, asupra unei persoane sau asupra unui grup, poate ne va ajuta să câștigăm un timp de calitate…
- Gânduri bune. Un gând bun poate fi spus, scris sau… doar gândit. În funcție de fiecare situație în parte. Important este să îl transmitem. 🙂
- Și multe alte daruri prețioase care vor face diferența modului în care simțim sărbătorile de iarnă și fiecare clipă trăită în general.
Sperăm din tot sufletul că acest scurt articol vă va fi de ajutor și că veți putea pune în aplicare cel puțin câteva dintre propunerile noastre.
Vă dăruim multe gânduri bune și sărbători cu adevărat fericite!