Tudor Ursente (sub pseudonim: Renert Dusout) este un tânăr scriitor băștinaș care nu crede în limite. Parcursul său literar a fost marcat de patru volume publicate: Lemon Vodka, Preterlivion, Fără hashtag și Îmbătându-mă cu Dumnezeu. Deși Tudor lucrează în PR, fiind specialist în științele comunicării, o viață în lipsa pasiunii sale pentru creație și puțină „demiurgie” pare zugrăvită în tonuri sumbre de gri. Mai multe despre culisele activității sale literare ne dezvăluie însuși autorul în rândurile care urmează.
- Citind un articol despre debutul tău literar, volumul de poezie Lemon Vodka, publicat pe site-ul www.bihon.ro în urmă cu șase ani, nu am avut cum să nu observ remarca domnului Mircea Bradu: „Acestea sunt primele mutări pe tabla de neprevăzut a destinului său”. Cum s-a conturat până acum „tabla literară” a destinului tău? Și cât de strâns e scorul în momentul prezent?
În primul rând bună ție și cititorilor Ghid Local Oradea. Și mulțumesc pentru interviu, desigur.
Ca orice tablă, s-a mai folosit și buretele din când în când, anul trecut aș spune extensiv, în momentul în care m-am hotărât să încep să public doar sub pseudonim, pentru a mă putea împărți mai bine între activitatea de specialist în comunicare (mai riguroasă) și cea de autor (mai boemă). Cât e scorul nu prea contează, e încă abia prima repriză.
- Ce simți atunci când creezi?
Simt că e de datoria mea să încerc să inspir, într-un fel sau altul. Cum în fiecare dintre noi există și acel dram sănătos de vanitate, aș putea spune că simt de asemenea, din când în când, și plăcerea de a mă juca de-a demiurgul, însă cum scrisul vine în general la finalul unei zile lungi de lucru, de cele mai multe ori simt pur și simplu oboseala.
- Cum ar fi arătat viața ta în lipsa acestei pasiuni pentru scris?
Ar fi fost probabil genul de viață privată de exercițiul respirației.
- Îmbătându-mă cu Dumnezeu, cel mai recent volum pe care l-ai publicat, este unul de proză. Ce te-a făcut să simți nevoia unei astfel de treceri de la poezie la proză? Care sunt limitele și libertățile pe care le impun aceste două tipuri de creație literară?
Nu cred în limite, mai ales în literatură. Cred că literatura este arta de a te dezbrăca până la os și de a te da lumii întregi, gol și plin de cicatrici. Cât despre trecere, aceasta a fost cât se poate de naturală, am crescut cu proză și am tins spre proză întotdeauna, probabil că am fost pur și simplu leneș din punct de vedere literar până acum un an și jumătate. A ajutat desigur și faptul că am avut o muză fantastică. Oricum ar fi, și următoarele volume vor fi tot de proză.
- Antrenamentul minții propus de practica șahului, un hobby care ți-a adus și nenumărate rezultate remarcabile, ți-a influențat în vreun fel modul în care scrii? Dacă da, cum anume?
Șahul m-a format în mare măsură ca om, motiv pentru care îl recomand oricui cu drag. Nu cred că m-a influențat literar însă mi-e și frică să mă gândesc ce m-aș fi făcut fără el.
PS: E un sport cool, încercați-l.
- Care au fost obstacolele semnificative pe care le-ai întâmpinat de-a lungul activității tale literare?
Paradoxal sau nu, în artă în general obstacolele ajută. La urma urmei, demonii trebuie hrăniți înainte de a fi exorcizați. Glumind puțin, cred că cei care mă citesc și vor să mă citească în continuare ar trebui să se roage să nu ajung prea… fericit, caz în care cel mai probabil n-aș mai găsi motivația de a scrie.
- Care sunt maeștrii care te-au inspirat în acest parcurs al creației?
Sunt un fan uriaș a lui James Frey. Bret Easton Ellis îmi place de asemenea extrem de tare. Michael Madsen (da, actorul) de asemenea, el este poetul meu favorit. I-aș include și pe Stănescu și Bacovia pentru că am crescut cu ei și au trezit destule în mine.
- De ce ai ales să te specializezi în științele comunicării? Este un domeniu de care avem nevoie în societatea contemporană? De ce?
Am ajuns să lucrez în PR de la o vârstă fragedă, 18 ani, fiind la momentul respectiv complet fascinat de aria event-management-ului. Asta mi-a dat șansa rară de a „mă da cu capul de pereți” de foarte tânăr și de a înțelege că fiecare mică greșeală trebuie privită ca o lecție dar și corectată prin studiu. Specializarea ulterioară a fost o consecință logică iar faptul că încă particip la toate conferințele mari din domeniu și că citesc orice carte nouă din această nișă, imediat cum apare, reprezintă dorința de a deveni mai bun în fiecare zi pe plan profesional. Sigur, PR-ul era deja de-o vreme bună imperativ pentru absolut fiecare companie care își dorește să reziste pe piață. Este însă astăzi mai mult de atât. E puntea de legătură dintre un brand și comunitatea sa, actuală sau viitoare. E sufletul unei idei care necesită întrupare. E inima tuturor proiectelor mișto despre care citești și pe care le urmărești.
- Ce îți dorești să realizezi în viitorul apropiat?
Totul.
- Ce înseamnă Oradea pentru tine?
Știi cartea aceea sau filmul acela care are o idee genială dar care scârțâie din punctul de vedere al execuției? Care te dezamăgește pur și simplu pentru că ar fi putut să „iasă” mult, mult mai bine? Ei, așa văd eu Oradea și cam asta reprezintă ea pentru mine.
Interviu luat de Andreea Lupu
P.S. Să nu uităm însă că un artist poate fi descifrat cu adevărat doar față în față cu produsul său finit, așadar vă invităm să hoinăriți printre paginile scriitorului Renert Dusout.
