Parcurgându-și drumul în formă ciclică, timpul – după cum îl înțelegem noi – își trece acum secundarul peste așa-numitul anotimp ploios: toamna!
Toamna este prezentă în zonele care au climă temperată. Din punct de vedere astronomic, „unele țări vestice consideră că toamna începe cu echinocțiul de toamnă (22 septembrie) în emisfera nordică și echinocțiul de primăvară (21 martie) în emisfera sudică, terminându-se în emisfera nordică în ziua solstițiului de iarnă (21 decembrie), respectiv în ziua solstițiului de vară (21 iunie)” – sursă text AICI.
Inspirație pentru mai mulți poeți români, precum au fost George Topârceanu, George Bacovia, George Coșbuc și Octavian Goga (dar nu numai), toamna a oferit artiștilor de pretutindeni un impuls pentru așternerea imaginației în planul concret, pentru a-și exprima sentimentele și impresiile venite odată cu îngălbenirea și căderea frunzelor, activându-se simțul romantic sau pragmatic al fiecăruia.
Și, bineînțeles, probabil cunoaștem faptul că personificarea toamnei se regăsește și în legendele și tradițiile rămase ca amintire de la „autori” necunoscuți. Astfel de povestioare întâlnim și pe teritoriul țării noastre, în diferite zone…
Se spune că toamna începe în data de 8 septembrie, când se sărbătorește Sfânta Maria Mică, iar finalul anotimpului ploios este marcat de data de 6 decembrie, când se sărbătorește Sfântul Nicolae. De asemenea, unele vorbe amintesc de faptul că atunci când e toamnă târziu și tună afară, înseamnă că Sfântul Ilie se întoarce cu carul plin de păpușoi acasă și pentru a nu scăpa carul la vale, își bate multe cuie în roți înțepând și găurind norii cu ele – motiv pentru care curg stropii de apă pe pământ în acea perioadă.
O altă tradiție vorbește despre faptul că data de 14 septembrie este o zi dedicată culesului viilor, Ziua Crucii, ziua în care preoții sfințesc viile și pivnițele care urmează să adăpostească licorile amețitoare, oamenii se gândesc la cei morți și oferă ulcele din lut, umplute cu apă și miere, lumânări și colaci în formă de cruce. O denumire diferită dată Zilei Crucii este Ziua Șarpelui deoarece, conform datinilor, șerpii se adună pe un deal și dau naștere unei pietre. Norocosul care găsește piatra prețioasă va fi ferit de rele și boli pentru restul anului. Tot cu ocazia Zilei Șarpelui se menționează faptul că târâtoarele intră sub pământ pentru a ierna.
În județele Argeș, Dâmbovița și Vâlcea, în seara de 25 octombrie se sărbătorește ceremonialul morţii şi renaşterii anuale a divinităţii arboricole. Tinerii satului formează un rug imens peste o așezare mai înaltă din sat. În mijlocul grămezii se împlântă un brad. Strigătul care plusează trăirile și simțămintele fiecăuri om prezent este: „Hai la Focu’ lui Sâmedru!”. Momentul cel mai așteptat la serii este prăbușirea bradului – clipă în care se zice că are loc renașterea simbolică a zeului mort. Fumul „trupului divin” se înclină înspre feciorii și fetele care urmează să se căsătorească.
Toate sărbătorile tomnatice, păstrate din vorbă în vorbă, ajung la final odată cu venirea zilei de 6 decembrie, când sosește Moș Nicolae.
De asemenea, pe teritoriul României există și anumite semne cunoscute din moși-strămoși care oferă informații relevante despre cum va fi toamna și iarna ce se apropie: lungi sau scurte. Se spune că dacă vin ciorile de cu toamnă, înseamnă că vine și iarna, iar dacă vin stoluri de grauri va fi o toamnă lungă. Când toamna sunt şoareci mulţi, iarna va fi mare. Când şoarecii adună spice va fi iarnă foarte grea… și multe alte semne și semnificații…
Acestea fiind scrise, închei prin a vă propune recitarea câtorva versuri în timp ce pe fundal sună muzica armonioasă a lui Vivaldi – Toamna:
Balada unui greier mic
de Georghe Topârceanu
Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, –
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…
[…]
Fotografie realizată de Ștefania Curila
