The Democracy Academy, proiect sponsorizat de Ambasada S.U.A în România

de |

The Democracy Academy, proiect sponsorizat de Ambasada S.U.A în România

Prima ediție  a The Democracy Academy va debuta în data de 30 septembrie, începând cu ora 09:00, la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”. Întreaga zi va fi rezervată discutării unor  teme necesare tineretului român, precum lupta  anticorupție, principiul separării puterilor în stat, fundamentele democrației, dar și etica  votului. Acestea vor fi abordate în cadrul unui  atelier  de educație non-formală ce va presupune dialog, brainstorming, activități  de teambuilding și discuții  libere.

În cea  de-a doua parte a evenimentului, tinerii vor avea  ocazia de a adresa întrebări și curiozități invitaților: reprezentanți ai autorităților locale și județene, persoane-cheie din sistemul judiciar, dar și reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite în România.

Proiectul este o continuare a Camp Kennedy 2017,  o tabără de implicare și activism  civic ce a avut  loc în București, în perioada 8-14 august a.c., în care participanții proveniți din toate colțurile  țării au beneficiat de ateliere complexe de ‘civic engagement’. Punctul de pornire al proiectului a fost că, în momentul de față, societatea românească stagnează în ceea ce privește implicarea civică a populației în procesele de decizie la nivel guvernamental. De accea, Academia vrea ca tinerii de azi să fie pregătiți și să cunoască pârghiile prin care  să poată lupta  pentru drepturile lor.

 

Tinerii interesați de Academie sunt  invitați să acceseze www.thedemocracyacademy.eu, unde se pot  și înscrie.