Chiar dacă mai este o lună și ceva până ce se va da startul la cea de-a doua ediție a Târgului de Crăciun, ținem să vă menționăm din timp faptul că acest mare eveniment va avea loc în perioada 30 noiembrie – 31 decembrie 2016.
Anul acesta, mult așteptatul Târg de Crăciun se va desfășura în Piața Unirii. Programul va cuprinde activități și momente specifice sărbătorilor de iarnă, concerte de colinde, ateliere pentru copii, căsuțe cu cadouri și multe altele. În centrul atenției se va afla bradul de Crăciun care va fi amplasat în mijlocul celor 40 de căsuțe de lemn. Bineînțeles, gustările și băuturile calde vor fi și ele prezente! Cinci locații vor fi destinate mâncărurilor însă, până să se decidă care vor fi acelea, se va face o licitație. Toate cele menționate mai sus vor fi îmbrăcate în luminițe și decorațiuni specifice acestei perioade.
În curând va urma o conferință de presă în cadrul căreia se vor pune la punct mai multe detalii cu privire la acest eveniment.
P.S. Colindătorii și ansamblurile de colindători sunt invitați să se înscrie în programul târgului la adresa de e-mail [email protected], până în data de 15 noiembrie 2016. De asemenea, licitațiile vor fi lansate în data de 24 octombrie, pe site-ul Primăriei Oradea. Un eveniment organizat de Primăria Municipiului Oradea prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR). Sponsor principal: Raiffeisen Bank.
Mai multe informații în curând…