de |

Brigitte Tohm este o tânără dedicată, ambițioasă și perfecționistă a cărei pasiune pentru fotografie rămâne o sursă de inspirație pentru orădeni.

În prezent, tânăra de 26 de ani, Brigitte Tohm, lucrează în cadrul departamentului de marketing al firmei de IT: Cylex.

sunt_fotograf_si_am_un_nume_brigitte_tohm

Atracția pentru fotografie a descoperit-o încă din copilărie, când obișnuia să se joace cu aparatul vechi, cu film, al părinților săi, făcând poze peste poze familiei, de sărbători sau în excursiile cu cortul unde mergea cu părinții: „Îmi plăcea să fac poze în natură și prin toate locurile unde călătoream cu ai mei”. Astăzi, se gândește cu părere de rău că pe acea vreme nu înțelegea, însă, modul de funcționare al aparatului și cele mai multe din acele fotografii nu s-au păstrat.

Cu timpul, a dat peste tot mai multe pagini de Facebook sau Instagram dedicate artei fotografice, admirând creativitatea acelor persoane. Astfel, a hotărât să-și încerce și ea norocul, dorind să-și creeze un stil propriu, un stil care să reflecte lumea văzută de ea prin prisma lentilei foto, împărtășindu-și ideile și imortalizând lucrurile care o inspiră și o atrag. Încetul cu încetul, cu ajutorul numeroaselor tutoriale de pe YouTube sau Lynda, a reușit să învețe tot mai mult, sa-și dezvolte această latură artistică și să-și perfecționeze abilitățile.

sunt_fotograf_si_am_un_nume_brigitte-13

Un moment cheie în cursul poveștii sale de fotograf este o banală excursie la munte, când niște prieteni de ai ei i-au împrumutat aparatul lor performant. Brigitte mărturisește că „a fost dragoste la prima utilizare – am realizat instantaneu cât de mare e diferența dintre un telefon, fie el oricât de performant și un DSLR”. Această întâmplare a convins-o să-și achiziționeze primul său DSLR.

Din copilărie și până astăzi, Brigitte a rămas o pătimașă fotografă a naturii, a florilor, dar și a arhitecturilor descoperite în orașele vizitate, dorind să capteze diverse momente spontane din viața cotidiană a locurilor prin care călătorește.

sunt_fotograf_si_am_un_nume_brigitte-5

O altă ramură a fotografiei care o fascinează este food fotography, unde îi place să realizeze flat lay-uri cu diverse mâncăruri sau cu cafea, băutura pe care o consideră una din slăbiciunile sale.

Deocamdată, fotografia este un hobby pe care îl practică în afara orelor de muncă. Însă tânăra și-ar dori să poată face asta toată ziua, neîntreruptă de nimeni și de nimic și să-i aloce cât timp ar dori.

Datorită fotografiei, Brigitte a reușit să cunoască multe persoane talentate, dintre care unele au devenit foarte importante pentru ea și alături de care colaborarea a fost extrem de plăcută.

sunt_fotograf_si_am_un_nume_brigitte-10

Tânăra le transmite altor practicanți ai fotografiei să își poarte întotdeauna cu ei aparatul de fotografiat sau, măcar, un telefon, pentru că „nu ști niciodată când ai șansa să vezi ceva frumos sau când apare inspirația și pur și simplu trebuie să surprinzi acel moment”. Totodată, ea ne îndeamnă pe toți să ieșim la explorat alături de un aparat de fotografiat, fie prin oraș, fie prin natură sau în călătoriile noastre, lumea fiind „plină de comori ascunse”.

sunt_fotograf_si_am_un_nume_brigitte-8

Pe lângă fotografie, Brigitte consideră și marketingul, domeniul în care profesează, unul din hobby-urile sale: „este un domeniu provocator, de care nu mă plictisesc niciodată și care mereu mă surprinde.”

Pe viitor, Brigitte aspiră să-și îmbunătățească chiar mai mult tehnicile de fotografiat, învățând cât mai multe despre această artă prin participarea la diverse evenimente locale, precum Târgul de Crăciun din acest an.

Mai multe fotografii realizate de Brigitte puteți găsi…

Articol scris de Ștefania Buciuman