de |

Sărbătorile de iarnă ne aduc încă un frumos cadou de despachetat: povestea din spatele fotografei Bianca Dacin.

Bianca Elena Dacin, în vârstă de 22 de ani, este masterandă la Facultatea de Litere din Oradea, la specializarea Cultură și Civilizație Europeană și proaspătă absolventă a Facultății de Jurnalism la IRISPSC.

sunt_fotograf_si_am_un_nume_bianca_dacin-8

Tânăra se consideră de-o potrivă entuziastă și liniștită și se autodescrie drept o fire curioasă. Pentru ea, fotografia este o modalitate de a fi mai atentă la detaliile din jur, de a observa lumea cu mai multă atenție, de a percepe fiecare zâmbet și expresie de pe fețele oamenilor din jur.

Prima întâlnire cu fotografia a avut loc în adolescență, încă dinaintea începerii liceului, când a primit un aparat foto compact de la părinții săi, începând să fotografieze florile, natura si peisajele ce o inconjurau.

sunt_fotograf_si_am_un_nume_bianca_dacin-2

Primul DSLR pe care l-a utilizat i-a fost împrumutat, pentru o bună perioadă de timp, de către un domn venit în Oradea din Statele Unite ale Americii cu scopul de a realiza unele acțiuni caritabile. Bianca l-a ajutat, pe post de translator, să comunice cu diferite persoane în timpul unei călătorii la o casă de copii. Acest domn a fost și primul ei „mentor” în acest domeniu, inițiind-o în tainele fotografiei.

Și-a achiziționat primul său DSLR atât cu ajutorul părinților, care au susținut-o mereu și au investit în această pasiune, cât și cu bunăvoința preotului de la biserica din cartierul ei, devenind astfel un fotograf oficial al Parohiei. Astfel, a început să surprindă în cadrele sale frumusețea picturilor din biserici și, în aceeași măsură, chipurile pure și inocente ale copiilor: „Este un fel de contrast, fiecare chip are particularitățile lui, la fel cum fiecare sfânt este reprezentat altfel în iconografie”.

Bianca mărturisește că preferă să surprindă zâmbetele sincere de pe fețele copiilor sau „ghidușiile” lor, adulții fiind mult mai reticenți când sunt fotografiați. Totuși, cu un aparat de fotografiat în mână, oamenii îți zâmbesc mult mai repede, camera foto fiind un mijloc de a face oamenii să zâmbească.

sunt_fotograf_si_am_un_nume_bianca_dacin-27

Totodată, tinerei îi place să fotografieze clădirile vechi, bisericile și arhitectura acestora, animale sau peisaje din natură.

Bianca recunoaște că a trăit multe momente frumoase legate de fotografiat, împărtășindu-ne una dintre poveștile emoționante imortalizate cu ajutorul aparatului său de fotografiat: „Îmi amintesc că vara trecută, când făceam fotografii în timpul unui concert din Piața Unirii, a venit în fața scenei, la un moment dat, un bărbat în scaun rulant. I-am făcut o fotografie. Avea un zâmbet sincer dincolo de toate greutățile pe care sigur le ducea în spate.”

sunt_fotograf_si_am_un_nume_bianca_dacin-5

Studenta le transmite pasionaților de arta fotografiei să fie cât mai atenți la detalii și să încerce să se apropie cât mai mult posibil de subiectul fotografiei.

În timpul liber, tinerei îi place să meargă la teatru, să citească sau să scrie pe blogul său personal, pictează și desenează, iese în oraș cu prietenii sau face voluntariat cu grupul de copii de la biserică, prilej cu care a fotografiat multe dintre cele mai frumoase portrete ale sale.

sunt_fotograf_si_am_un_nume_bianca_dacin-19

Momentan, Bianca se concentrează pe definitivarea studiilor, acesta fiind cel mai important obiectiv de atins în următorii ani. Între timp însă, speră să aibă ocazia să cunoască cât mai mulți oameni, să citească cât mai mult și, bineînțeles, să surprindă cât mai multe zâmbete.

Pentru cei dornici să o cunoască mai bine pe tânăra Bianca Dacin, puteți accesa blogul său personal: www.buburuzabia.blogspot.ro.

Articol scris de Ștefania Buciuman