de |

Prima ninsoare a anului 2016 aduce, pe lângă fulgii de nea, și numele unei tinere fotografe: Iancu Andreea, în vârstă de 26 de ani.

Andreea se autodescrie drept nerăbdătoare, încăpățânată și foarte visătoare. Firea ei contemplativă o împinge mereu să descopere universul magic al fotografiei, un mijloc prin intermediul căruia pătrunde pe meleaguri de poveste.

Sunt fotograf și am un nume: Andreea Iancu

Încă de la vârsta de 10 ani a fost pasionată de această artă, încercând să surprindă natura din jurul său cu aparatul foto automat, pe film, al părinților. În jurul vârstei de 15 ani a început să fotografieze și portrete, exeprimentând cu una dintre prietenele sale.

Primul DSLR l-a achiziționat pe la finalul anului 2009, după ce „s-a jucat” cu aparatele de fotografiat performante ale unor prieteni.

Andreea nu a urmat niciodată cursuri de fotografie, fiind întru totul autodidactă. Ea mărturisește că cel mai mult a ajutat-o internetul, învățând cu ajutorul tutorialelor, blogurilor sau cărților altor fotografi.

Sunt fotograf și am un nume: Andreea Iancu

În prezent, Andreei îi place să fotografieze în special portrete de fete sau femei, să le surprindă stările de spirit, expresiile fețelor. Ea spune că: „în general, e vorba de feminitate și un pic de melancolie”.

De asemenea, tinerei îi place și fotografia de modă, împărtășindu-ne că, uneori, visează cu ochii deschiși că fotografiază ținute create de designeri celebri precum Elie Saab, Zuhair Murad sau Marchesa.

Sunt fotograf și am un nume: Andreea Iancu

Printre lucrurile pe care Andreea vrea neapărat să le experimenteze în domeniul fotografiei, se numără și fotografia underwater.

Andreea Iancu a studiat facultatea de arhitectură și, în prezent, lucrează ca designer de interior, încercând să combine această meserie cât mai mult posibil cu fotografia. Andreea consideră că fotografia nu este ca un „job” obișnuit, ci „este ceva ce fac cu plăcere și tocmai de aceea evit să accept colaborări cu care nu mă potrivesc deloc. Așa că mereu se simte ca un hobby”.

Tânăra mărturisește că preferă să nu-și facă niciodată planuri pentru viitorul îndelungat, neștiind ce se poate întâmpla peste unul, cinci sau zece ani. Ea nu își planifică decât cu câteva luni în avans.

Printre celelalte pasiuni ale fotografei se numără și călătoriile, sportul și cititul.

Mai multe fotografii realizate de Andreea Iancu puteței găsi pe pagina sa de facebook sau pe site-ul propriu.

Articol scris de Ștefania Buciuman