Am dori să ne dedicăm un moment pentru a înțelege importanța drepturilor de autor care ar trebui să asigure siguranța oricărui fotograf – faptul că munca sa nu va fi copiată sau revendicată de către altcineva.
Drepturile de autor ale fotografilor din zilele noastre sunt, mai mult decât un cod de reguli si legi scrise menite să protejeze munca acestora, un set de valori morale și de bun simț care ne amintesc că niciunuia dintre noi nu îi place ca munca sa să fie apreciată fără a i se recunoaște meritele.
Fie el amator sau profesionist, un fotograf rămâne un artist care încearcă prin opera sa să transmită o idee, să inspire, să ajute sau să schimbe măcar o mică părticică din felul în care cineva privește viața. Orice poză are în spate o poveste, surprinde o altă perspectivă și ne îndeamnă să descoperim alte detalii și amănunte ale lumii din jurul nostru. Fiecare fotografie este unică în felul ei, dezvăluind totodată și o mică părticică din sufletul celui care o realizează. Însă, câți dintre noi ne oprim preț de o secundă pentru a ne gândi la omul din spatele fotografiei care tocmai ne-a fascinat și pe care poate am distribuit-o mai departe uitând, din neglijență, să mai menționăm numele fotografului, lucru pe care l-am făcut majoritatea măcar o dată în viață?
Internetul este una dintre cele mai propice și rapide modalități de propagandă folosită de fotografii contemporani, prin intermediul căruia munca lor poate ajunge cunoscută la nivel național sau chiar internațional în doar câteva secunde. Nu este greu de înțeles de ce majoritatea fotografilor din zilele noastre preferă să-și expună capodoperele în mediul online: deși mult mai puțin sigur, rămâne însă mult mai profitabil.
Haideți să ne imaginăm însă pentru o secundă că fiecare fotografie realizată în orice colț al lumii ar fi o pictură expusă undeva, într-o galerie de artă a unui muzeu cu intrare liberă. Cu toate că ar fi deschisă tuturor, niciunul dintre noi nu ne-am gândi să o furăm, să ne-o asumăm. Doar pentru că fotografiile sunt mult mai accesibile publicului larg decât picturile nu înseamnă că pot fi furate și exploatate zilnic, poate de sute și sute de oameni, într-un final pierzându-se chiar numele autorului din spatele pozei.
Fiecare dintre noi dorim ca munca noastră, în care investim atât de mult timp, efort și suflet, să fie respectată și apreciată de către ceilalți, iar anonimii din cele mai îndepărtate zone ale lumii să ne recunoască numele datorită acestui fapt, aducându-ne satisfacție personală. Fotografii de pretudindeni merită prețuire și recunoaștere pentru munca pe care o fac, de foarte multe ori, în mod voluntar, fără a scoate un profit.
Pornind de la ideile menționate mai sus am ajuns la concluzia că este musai să ne promovăm fotografii din județ (cel puțin). Prin intermediul proiectului „Fotograf și am un nume” propunem distribuirea unei serii de articole cu informații despre mai mulți fotografi și cele mai reușite poze realizate de aceștia. Scopul este de a-i cunoaște și de a-i recunoaște.
Așadar, fiți pe fază căci în curând vă vom prezenta un prim artist din acest domeniu…
Articol scris de Ștefania Buciuman