Street FOOD Festival, din nou la Oradea

de |

În perioada 18 – 21 mai, Piaţa Unirii va găzdui cea de-a doua ediţie a Street FOOD Festival, încântând plăcerile gastronomice ale orădenilor.

După ce prima ediţie s-a dovedit a fi un real succes, anul 2017 le aduce orădenilor arome dintre cele mai felurite, de la specialităţi locale, la preparate exotice şi delicatese de rang internaţional. Cu toate acestea, Street FOOD Festival nu este numai despre satisfacerea papilelor gustative, ci cuprinde inclusiv muzică live, workshop-uri de creaţie şi activitaţi pentru copii din cele mai diverse.

Iniţiativa Street FOOD Festival îşi are originile în Cluj-Napoca, unde, în anul 2016, a fost organizat primul eveniment de acest fel, pe parcursul anului precedent reuşind să încânte peste 180.000 de participanţi din toată ţara. În anul 2017, Street FOOD Festival va ajunge, pe lângă Oradea, în alte 8 oraşe: Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Arad, Braşov, Alba Iulia, Bacău şi Timişoara.

Organizat cu sprijinul Primăriei Oradea, festivalul îşi aşteaptă participanţii din acest an, pentru a asista la o experienţă inedită, care promite a le fi pe plac tuturor, indiferent de gusturi, iar intrarea este, asemenea ediţiei precedente, liberă.

Fotografie realizată de Andreea Iancu. Vezi și pagina de facebook a evenimentului.